12Leul a scazut ieri în fata principalelor valute, pe fondul mentinerii unui climat în care preleveaza aversiunea fata de risc, determinat pe deoparte de perspectivele unui atac militar al SUA si aliatilor sai împotriva Siriei iar pe de alta de posibilitatea ca Rezerva Federala americana sa decida reducerea programului sau de sprijinire a economiei SUA.

Cursul euro a urcat de la 4,4461 la 4,4653 lei, cea mai ridicata medie a ultimelor zece saptamâni. Piata s-a deschis la 4,4540 – 4,4570 lei, cotatii apropiate de cele de la închiderea de miercuri. Presiunea pe cumpararea de valuta, creata de investitorii straini, a produs o apreciere a euro la 4,4650 lei, la ora 14:00 cotatiile fiind de 4,4650 – 4,4680 lei.

În piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru decembrie la 4,49 lei.

Cursul dolarului american a urcat la rândul sau de la 3,3746 la 3,3820 lei iar francul elvetian de la 3,6043 la 3,6053 lei.

Monedele din regiune înregistrau, la rândul lor, deprecieri în fata euro. Cea poloneza cobora la 4,277 – 4,293 zloti iar cea maghiara la 301 – 302,8 forinti.

Perechea euro/dolar se tranzactiona la 1,3163 – 1,3223 dolari. Revenirea euro la 1,32 dolari s-a produs dupa anuntul ca Banca Centrala Europeana a mentinut dobânda sa de politica monetara la nivelul minim record de 0,5%, decizie care fusese anticipata de analisti.

Pietele asteapta decizia de politica monetara a Fed, care va fi luata la jumatatea saptamânii viitoare, dupa ce un raport al bancii centrale americane anticipeaza ca economia SUA va traversa o perioada de revenire moderata.

La Sibiu, euro se tranzactiona pe decembrie la 1,3180 – 1,3250 dolari iar uncia de aur pe octombrie la 1.386 – 1.398 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pâna la ora 14:00