Începe proiectul „Lucrãri de artã în Defileul Jniului”. Totul ia nastere în urma unei colaborãri dintre Gorj si Hunedoara, cu ocazia celor 65 de ani de la inaugurarea cãii ferate dintre Bumbesti Jiu si Livezeni.

Trenul de epocã Moldovita pleacã din Gorj si ajunge la Petrosani, iar din 9 septembrie se dã startul unui proiect denumit „Lucrãri de artã în Defileul Jiului”. Pe tot parcursul traseului feroviar vor fi vizitate lucrãrile considerate de artã din Defileul Jiului, vor fi expozitii fotografice si, cei interesati vor putea urmãri filme documentare. „Administratia  localã de la Petrosani, împreunã cu Consiliul  Judetean Hunedoara si cel din Gorj vom fi parteneri într-un proiect în5-1 care vom sãrbãtori acest eveniment. Partea care ne revine nouã în organizare este o masã rotundã la Teatrul I. D Sîrbu, la care vor participa personalitãti ce si-au dedicat cariera transportului feroviar. De asemena, tot acolo va fi rulat primul film de propagare comunistã „Rãsunã Valea”, a spus Dorina Nitã, viceprimarul municipiului Petrosani.

Cu acest prilej, un tren de apocã va ajunge la Petrosani, iar cei care se vor urca în el vor avea parte de o lectie de istorie. „Este vorba despre Trenul Moldovita, care va pleca din Târgu Jiu si va opri în statia CFR Petrosani. Tot acolo se vor putea vizita expozitii ce au legãturã cu istoria transportului feroviar în tarã si la noi”, a mai adãugat Dorina Nitã.

Totul are loc în perioada 9 – 11 septembrie si avenimentele se desfãsoarã alternativ, la Târgu Jiu, Mãnãstirea Lainici, în Defileul Jiului si la Petrosani.

Filmul documentar ce va putea fi urmãrit la Teatrul „I..D. Sîrbu” din Petrosani este o productie a anului 1949, în regia lui Paul Cãlinescu. Teatrul va fi locul în care, în cadrul unei mese rotunde se va discuta despre suferintele îndurate de constructorii cãii ferate în perioada în care au construit ceea ce azi  numim lucrãri de artã în defileul Jiului. De asemenea, jurnalistul Genu Tutu va lasa albumul în imagini si cifre denumit „Lucrãri de artã feroviarã în Defileul Jiului”.

Diana Mitrache