Complexul Energetic Hunedoara va fi privatizat doar cu un investitor strategic si numai dupã ce va fi stabilit profilul acestuia, dupã cum a precizat Gabriel Dumitrascu, directorul Directiei Privatizare si Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie. Iar din aceastã toamnã la CEH se va aplica strategia aflatã acum în lucru.
Gabriel Dumitrascu spune cã din aceastã toamnã, la CEH vor fi im plementate o strategie si un program de restructurare, la care se lucreazã la ora actualã. ”Suntem într-o procedurã de definitivare a unei strategii si a unui program de restructurare, care vor trebui implementate din aceastã toamnã si pe parcursul primei treimi a anului urmãtor. Privatizarea se va face cu investitor strategic. Definim profilul posibilului investitor strategic ca sã nu mai pãtim ce au pãtit cei de la Transporturi, în urma procedurii competitive câstigã unul si pe urmã constatãm cã nu are profil de investitor strategic dar, ce sã vezi, profilul investitorului strategic nu a fost definit anterior’, a spus Dumitrascu. Iar oficialul a mai precizat cã profilul investitorului strategic va fi definit încã din faza de lansare în piatã a intentiei de privatizare.
De precizat cã strategia de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara a fost aprobatã la începutul lunii martie 2013, iar hotãrârea pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societãtii Comerciale Complexul Energetic Hunedoara S.A. asigurã cadrul legislativ pentru derularea privatizãrii acestui operator economic si contine prevederi privind declansarea si derularea privatizãrii prin majorare a capitalului social prin atragerea unui investitor strategic si dobândirea de cãtre acesta a unui pachet de actiuni reprezentând 51% din capitalul social al societãtii în cadrul unei operatiuni de majorare de capital prin emisiune de noi actiuni, precizeazã sursa citatã.
Selectia investitorului se va realiza prin metoda licitatiei cu ofertã în plic, combinatã cu metoda licitatiei cu strigare, precedatã de negocieri desfãsurate pe bazã de oferte preliminare si neangajante.
Complexul Energetic Hunedoara a luat fiintã la 1 noiembrie 2012, în urma fuziunii societãtilor Electrocentrale Deva si Electrocentrale Paroseni, iar din aceastã lunã în CEH au fost înglobate si cele patru mine viavile, respectiv Lonea, Livezeni, Vulcan si Lupeni. Capitalul social al CE Hunedoara S.A. este de 203.396.080 lei si este detinut de statul român prin Ministerul Economiei în proportie de 100%. Societatea, condusã de Daniel Andronache, este consideratã singurul mare producãtor de energie electricã din zona de centru si nord-vest a tãrii.
Carmen Cosman