Testul Papanicolau este ignorat de femeile din Petrosani. Medicii de familie atrag atentia persoanelor de sex feminin cã efectuarea testului Babes Papanicolau este absolut necesarã. Existã o categorie de femei pentru care se adreseazã acest program, însã existã si exceptii de la regulã.
”În anul 2012 a debutat un subprogram de screening pentru depistarea cancerului de col uterin. Din pãcate adresabilitatea este destul de micã, probabil cã nici noi si nici ministerul nu a fãcut cunoscut acest lucru. Au fost niste împotmoliri, banii pentru acest program au venit cu intermitente, când au fost, când nu au fost. As vrea sã mã adesez persoanelor de sex feminin cu vârsta cuprinsã între 25-64 de ani dar si peste 64 de ani la cele care sunt cu suspiciuni de leziune de col uterin sau cu afectiuni genitale pot veni, cu exceptia celor care au trei teste Papanicolau negative, acelea nu trebuie sã se mai prezinte doar eventual dupã cinci ani. Recomand acestor categorii de persoane sã se prezinte la medicul de familie mai ales în luna în care s-au nãscut ca sã nu se producã aglomeratii, pânã acum au fost destul de rare dar acum sã nu se producã aglomeratii. Acum este perioada de concedii dar sper cã din septembrie sã se revinã la normal si subprogramul sã se deruleze în conditii obtine”, a declarat medicul de familie Constantin Gheorghiu.
Acest consult este gratuit pentru toate femeile, iar medicii de familie recomandã ca acestea sã se prezinte dupã trimitere în luna în care s-au nãscut pentru a evita
aglomerarea.
”Testul este gratuit si indiferent dacã persoana este asiguratã sau nu poate sã se prezinte, noi îi dãm un formular FS1, îi spunem unde sã se prezinte si trebuie sã urmeze un circuit. Am avut douã suspiciuni, sigur suspiciunile se prezintã la noi si noi le trimitem mai departe, chiar am avut un caz care a ajuns într-o clinicã si acum asteptãm rãspunsul. Este foarte important pentru cã un cancer de col uterin si în general toate cancerele dacã sunt depistate în fazele incipiente se vindecã”, a mai spus medicul. România se aflã pe primul loc în Europa la decesele cauzate de cancerul de col uterin. Mai grav este faptul cã boala a început sã ”loveascã” si tinerele. ”Acum nu au fost cazuri depistate pe ultima sutã de metri, dar în anii trecuti, da, pentru cã la mortalitate suntem primii în Europa din cauza cancerului de col uterin. Dar din ce în ce mai multe tinere sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, pentru cã din pãcate si viata sexualã se începe la o vârstã mult prea fragedã, de aici si posibilitatea de infectie HPV si de aici ar mai fi o problemã faptul cã vaccinarea HPV a esuat, multi pãrinti s-au speriat si atunci din pãcate s-a pierdut o oportunitate. Aceasã vaccinare e bunã si ar trebui sã se facã mai ales la fetitele care nu si-au început viata sexualã”, a mai spus medicul. Potrivit reprezentantilor Directiei de Sãnãtate Publicã (DSP), de la demararea campaniei nationale de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin si pânã în prezent, în judet au fost testate 1.650 de hunedorence dintre care 1.579 au si primit rezultatele. Pe parcursul anului 2012 si pânã la finele lui au fost înregistrate 81 de cazuri noi cu cancer de col uterin.
Monika BACIU