”Cum nu existã un cadru organizat, colectorul de cãrbune, pe care dumneavoastrã îl numiti hoti si cãrbunari, este preferat de cumpãrãtor pentru cã pretul este bun. Este o piatã care functioneazã perfect. Am spus FUNCTIONEAZÃ. Si cum sã distrugi ceva ce functioneazã? Trebuie valorificat, perfectionat si folosit!” – Willi Cranz, chimist, din Andernach, districtul Mayen-Koblenz, în Renania-Palatinat, Germania.
”Aceastã situatie pãgubitoare si pentru firmã si pentru cetãteanul implicat trebuie transformatã într-una beneficã pentru ambele pãrti. Ca administrator al landului, sau locului, orasului trebuie sã analizeri situatia care afecteazã si sã faci un lucru care sã aducã profituri economice si sociale. Este suficient ca sã nu mai existe fenomenul furtului, beneficiul sã fie si doar cu un euro, peste cheltuialã si este un mare câstig” – a declarat Willi Crantz, un neamt din Andernach – un oras din districtul Mayen-Koblenz, în Renania-Palatinat, Germania. Acesta se aflã în vizitã la o familie de mineri din Vulcan, dar week end-urile le petrece la o casã a familiei de pe malul Jiului de Est, din Lonea.
”E ca si când astupi un izvor si el tâsneste în altã parte”
Furturile de cãrbune, spune acesta, implicã o cerere de cãrbune în piata cu amãnuntul, si nu numai, fãcând referire la camioanele cu numere de alte judete. Willi Crantz vine des în România, în Valea Jiului pentru cã are prieteni de valoare cu care are relatii de
reciprocitate trainice si constructive.
”Asta cu sustragerea cãrbunelui o stiu de multi ani si din jurnale si din ce am vãzut personal si nu am înteles de ce nu existã idee de business, asa cum s-a întâmplat si la noi, în Germania, si cum fac frecvent americanii. Ei sunt vestiti în cazuri cu hakeri, dar în toate domeniile se procedeazã asa.
Orice derapaj are un sens, este o reglare naturalã a pietei, de cerere si ofertã. Nu trebuie sã te irosesti combãtându-l, ci transformându-l într-o chestiune de avantaj, de control si perfectare. În multe locuri din România am vãzut cã se duce o luptã cu fenomenele neplanificate de acest tip, dar este ca si când ai lupta cu un izvor care îsi face loc sã iese la suprafatã, îl astupi aici si el izbucneste alãturi si mai violent. Solutia este sã-l captezi si sã-l amenajezi. Pe acelasi principiu trebuie actionat când apar fenomene naturale ca cel de care vorbim. Este si cazul cãrbunelui vândut populatiei si firmelor mici si mijlocii. Si cum nu existã un cadru organizat, colectorul de cãrbune, pe care dumneavoastrã îl numiti hoti si cãrbunari, este preferat de cumpãrãtor pentru cã pretul este bun. 
Este o piatã care functioneazã perfect. Am spus FUNCTIONEAZÃ. Si cum sã distrugi ceva ce functioneazã? Trebuie valorificat, perfectionat si folosit!” – a declarat Willi Cranz, de profesie chimist în industria farmaceuticã a Renaniei Palatinat.
”Butelia ruseascã” este mai ieftinã vara
De mentionat cã au existat directori generali ai fostei Companii Nationale a Huilei cãrora le-a trecut prin cap înfiintarea unui asemenea compartiment de vâzare liberã a huilei. Asta se întâmpla pe vremea când fuseserã prinse în flagrant rabe care sustrãgeau cãrbunele de la mina Vulcan, dar si la cele din Lonea si Livezeni. Dar ideea a murit, pentru cã o campanie al cãrei administrator este cel mai prost din tarã – statul – a avut ca principal obiectiv supravietuirea si nu creativitatea în organizare si dezvoltare.
Aceastã piatã de huilã a populatiei este în plinã efervescentã si merge cu motoare turate începând cu luna iulie si pânã în octombrie-noiembrie. Un sac de huilã, pe timp de varã, se vinde cu 8-10 lei, iar în lunile de toamnã ajunge pânã la 15 lei/sac. ”Butelia ruseascã”, adicã sac de mãrimea dublã a celui obisnuit, costã acum 12 lei acum, iar la toamnã – 20 de lei.
Centralele de apartament sunt date pe sobe de teracotã
”Am centralã pe gaz, dar costurile au crescut mult si nu îmi permit. Am un salariu mediu, zic eu, la 1500 lei pe lunã, sotia nu lucreazã, am doi copii, dar nici vorbã sã pot plãti toate facturile si sã mai si trãim. Iarna trecutã am plãtit într-o lunã 4,5 milioane lei la gaz, pentru cã aveam copil mic, iar blocul este destul de rece. Acum mi-l izolez si mi-am bãgat o sobã de teracotã bunã, care tine cãldura, pentru cã blocul nostru are horn. Cu douã masini de lemne, Dacia papuc, care mã costã douã milioane vechi si 25 de saci de cãrbune trec iarna, or asta înseamnã 5-6 milioane lei vechi. Practic cât plãteam într-o lunã si jumãtate, acum îmi ajunge sã încãlzesc casa în 5 luni si chiar mai mult. Lemnul este de esentã tare, cãrbunele de foarte bunã calitate, deci se meritã” – a declarat Laurentiu Mãdaran Ciucalã, masinist la HidroStarts Vulcan.
”Cãrbunarii” s-ar vrea organizati precum taximetristii
”Spune dumneata ce sã fac? Am familie – o sotie operatã si doi copii. Am votat tot felul de partide în toti anii ãstia cã fac locuri de muncã si nu au fãcut niciunul. Niste mincinosi toti! Eu ce sã fac? În toatã ziua mã duc dupã cãrbuni, cã am niste oameni care tot de la mine iau, cã nu le-am dus piatrã ca sã mã mai cheme. Din banii aia care îi iau trebuie sã plãtesc si masina care duce sacii. Pãi dacã fãceau cu noi ca la taxi, eu sã-l vând si sã dau si minei o parte din bani dar sã nu ne mai vâneze, sã fie ca la serviciu la soferii de taxi, mie mi-ar conveni. Cã eu îi sortez, eu dau calitate, eu îi încarc, eu îi descarc, eu gãsesc clienti. Dar la noi nu se vrea nimic, vor sã ne omoare cu zile” – a povestit cu nãduf, Feri Mate din Bosnea, Petrosani.
”Da, am stat si eu de vorbã cu 2-3 cetãteni care vindeau cãrbune si motivatia lor este una serioasã – venitul pentru familie. La ceilalti, cumpãrãtorii, motivatia este reducerea cheltuielilor si o mai bunã gospodãrire a veniturilor. Totul este logic. Trebuie doar organizatã o astfel de structurã pentru cã ea existã” – a declarat neamtul din districtul Mayen-Koblenz, în Renania-Palatinat, Germania, în timp ce privea Jiul de Est.
Acesta a mai precizat cã îl bate gândul sã cumpere o cãsutã pe malul apei, sau un teren pentru a-si construi una. ”Este foarte frumos aici, la voi, iar oamenii sunt frumosi, cu niste
calitãti pe care le descopãr zilnic de când vin pe aici. Revin întotdeauna cu mare plãcere…” – a mai spus neamtul Willi Cranz.
Se pare cã existã cu adevãrat o problemã în abordarea unor situatii de agest gen care aratã o stare de fapt a unei zone, a unui ”fenomen natural” care nu poate fi gestionat pentru cã decidentii nu-si folosesc creierul, dacã acesta existã. D-aia nu suntem nici nemti, nici americani în ale economiei.
Ileana Firtulescu
