Primarul Lupeniului, Cornel Resmeritã, declarã rãzboi cersetorilor. Într-un oras în care economia este la limita subzistentei, locurile de muncã sunt putine, iar investitorii si mai putini, numãrul celor care trãiesc din mila trecãtorilor este pe zi ce trece tot mai mare.
Toate parcãrile supermarket-urilor sau iesirile din magazinele de cartier sunt împânzite de cei care cer bani pentru a trãi. Unii sunt singuri, iar altii vin în grup. Spre exemplu, sunt familii întregi care vin la cersit, mamele cu copii de mânã, indiferent de timpul de afarã, doar, doar vor stârni mila publicã si vor cãpãta câtiva leuti. Dar, în curând, acest peisaj ar putea dispãrea la Lupeni, pentru cã edilul sef va interzice cersetoria. “Vom initia o hotãrâre de Consiliu Local prin care vom da atributii Politiei orãsenesti, Politiei locale si Jandarmeriei pentru a opri cersitul în Municipiul Lupeni, a-i amenda pur si simplu pe cei care cersesc, pentru cã asa ceva nu se mai poate. Un om serios nu mai poate iesi si el pe stradã, sã se plimbe în tihnã, fãrã sã-l acosteze cineva, sã-l tragã de mânecã
“Nenea, nu-mi dati si mie un leu?” sau Domnul primar, nu-mi dati si mie ceva? ”. Nu este vorba de acel leu, dar vom creste cu acest obicei si vedem cã acesti oameni o duc destul de bine, cã fac 2, 3 sute de lei pe zi si nu plãtesc niciun impozit, nu plãtesc nimic si atunci statul nu se dezvoltã niciodatã. Noi ca populatie ce facem, dãm mereu câte un leu, doi, zece, din putinul pe care îl avem? Eu pur si simplu m-am hotãrât sã facem un oras curat si linistit din acest punct de vedere”, a declarat Cornel Resmeritã, primarul Municipiului Lupeni. Cersetorii au zonele lor favorite, pe care si le adjudecã printr-un fel de regulã a lor. Este bine stiut cã unii îsi fac veacul în parcarea unui supermarket, iar ceilalti în fata unui altui magazin. De obicei nu prea îsi încalcã teritoriile pentru cã atunci iese cu scandal între ei. Dar, s-a mai întâmplat ca atunci când au iesit de la cumpãrãturi, oamenii sã nimereascã exact în mijlocul lor, în timpul scandalului. Si, o mare problemã pe care cersetorii o au, este aceea de atitudine. Unii dintre ei nu acceptã refuzul prea usor si hãrtuiesc oamenii pe stradã pur si simplu.
Nu sunt locuri de muncã
Odatã cu adoptarea acestei mãsuri, de interzicere a cersetoriei în Municipiul Lupeni, cu sigurantã se vor isca si discutii vizavi de locurile de muncã. De altfel, asta reclamã cei mai multi dintre cei care trãiesc din mila publicã, faptul cã nu au locuri de muncã.
“Autoritãtile nu au fãcut si nu vor crea niciodatã locuri de muncã, iar acest lucru trebuie sã se înteleagã. Locurile de muncã sunt create de agentii economici si de cei care care dezvoltã la modul general tara. Dar, sigur, voi fi contestat, dar eu vreau sã-i întreb pe acestia dacã au lucrat vreodatã undeva, iar dacã au lucrat, sã spunã dacã au stat mai mult de 3, 4 zile acolo”, a mai spus Resmeritã.
De altfel, problema cersetoriei este una valabilã în toatã tara.
În Valea Jiului, în toate localitãtile, cersetori sunt cu zecile si cei mai multi sunt aceiasi. Sunt familii întregi din Municipiul Petrosani, spre exemplu, care fac asta de ani de zile. Cei care acum sunt maturi, obisnuiesc sã trãiascã în fiecare zi din mila noastrã, a tuturor, încã de când erau copii. La scoalã nu s-au dus niciodatã sau dacã au fost, de-abia au fãcut clasele primare, locuinte nu au, pentru cã stau pe unde apucã si mai mereu îi vedem pe la usile primãriilor cerând o casã, iar cât priveste achitarea vreunei taxe sau facturi, asa cum fac toti oamenii pentru a trãi, nici vorbã.
Povestea unui cersetor
Cronica Vãii Jiului a stat de vorbã cu un cersetor de la Petrosani, care de dormit doarme prin Colonie, pe la rudele care îl primesc, iar de cersit îsi face veacul prin zona centralã. Pentru cã omul nu a vrut sã fie fotografiat sau filmat, nu îi vom da numele real, ci vom folosi unul fictiv: Miticã, spre exemplu. Ei bine, el a recunoscut cã cerseste de mic si cã asa a fost învãtat de pãrintii lui. Acestia chiar îl trimiteau încã de la câtiva anisori sã aducã bani acasã, pentru a avea cu ce trãi. Si a fãcut-o an de an, zi de zi, ore în sir pânã când si-a dat seamã cã anii au trecut, iar la vârsta maturitãtii nu are niciun statul social, banii, cum vin, asa se duc, iar oamenii pe stradã, din ce spune el, parcã nu mai sunt asa de darnici. “Ce sã fac dacã asa stiu de mic?! Pe mine nu m-a dat mama la scoalã si de-abia stiu sã-mi scriu numele. Nu vã las sã mã pozati cã asta mai îmi trebuie acu’…
Si asa mã stie lumea si fuge de mine ca de ciumã când mã vãd pe stradã”, a spus “Miticã” atunci când am încercat sã-i aflãm povestea de viatã.
Amintiri din vremurile bune
De câtiva ani, cam de când au început disponibilizãrile în Valea Jiului, nici cersetorii de aici nu mai fac cine stie ce bani, Totusi, în comparatie cu un om care are un loc de muncã la care merge în fiecare zi, banii cu care se alege la sfârsitul unei zile de întins mâna poate cã sunt mai multi fatã de suma cu care este plãtit un angajat pentru acelasi numãr de ore muncite pe teren, la birou sau chiar în conditii grele. “Am avut si vremuri mai bune, când fãceam bani multi. Înainte de 97’, de disponibilizãri, stãteam la poarta minei când iesieam minerii dupã ce luau plasa si avansul si ne aruncau si nou acolo niste bãnuti, nu multi. Dar, dacã ne bãgau în seamã 50 din câti erau acolo, seara îmi cumpãram ce vroiam”, a mai spus “Miticã”.
Una peste alta, acum, în Valea Jiului si în toatã România, de altfel, cersetorii se înmultesc ca si ciupercile dupã ploaie, iar contextul general este cel al nivelului scãzut de trai.
Luiza Andronache
