11Deputatul Monica Iacob-Ridzi a participat, la Parlament, alãturi de Dan Diaconescu, Simona Man (presedintele PP-DD), si alti deputati si senatori ai PP-DD la o întâlnire cu delegatia Comisiei de la Venetia (Comisia Consiliului Europei pentru democratie prin drept), care se aflã în aceste zile la Bucuresti pentru a evalua pozitia partidelor politice din tara noastrã fatã de proiectul de elaborare al noii Constitutii.

În cadrul întâlnirii cu cei 6 delegati ai Comisiei de la Venetia – Thomas Markert, Giorgio Malinverni, James Hamilton, Evgeny Tanchev, Sergio Bartole, Artemiza Tatiana Chisca – s-a sustinut pozitia comunã a PP-DD potrivit cãreia revizuirea Constitutiei este un act politic necesar, dar nu în orice fel de conditii.  „Statutul României de tarã membrã a Uniunii Europene ne obligã sã armonizãm întreaga legislatie româneascã la cea europeanã iar, în acest context, Constitutia reprezintã un act normativ fundamental. Trebuie sã spunem cã normele din actuala Constitutie a României doar au pregãtit România pentru aderare. În altã ordine de idei, cred cã noua Constitutie a României trebuie sã se ridice la valoarea actului legislativ fundamental al tãrii. Tocmai de aceea, credem cã ea nu trebuie dedicatã realitãtilor politice ale prezentului, ci viitorului tãrii noastre, asa cum credem cã ea nu trebuie sã se facã doar sub auspiciul marketingului electoral”, sustine deputatul Monica Iacob-Ridzi.

11-1În acest sens, în opinia PP-DD, sustinutã de cãtre Dan Diaconescu în fata Comisiei de la Venetia, noua Constitutie a României trebuie sã tinã cont de urmãtoarele aspecte esentiale:

– Forma de guvernãmânt a statului trebuie sã fie republica parlamentarã, Parlamentul fiind ales prin votul liber si direct al cetãtenilor.

– Organizarea teritoriului administrativ al tãrii trebuie sã cuprindã comune, orase, judete si regiuni, în vederea pregãtirii cadrului de referintã pentru regionalizare, element administrativ necesar în actualul context european.

– realizarea alinierii legislatiei europene cu privire la drepturile câstigate, în acest sens PP-DD doreste ca dreptul la pensie, dreptul la concediul de maternitate plãtit, dreptul la asistentã medicalã si ajutor de somaj sã nu poatã fi restrânse.

– introducerea dreptului la bunã administrare, întelegând prin aceasta ca orice persoanã sã poatã beneficia, în raporturile sale cu administratia publicã, de un tratament impartial, echitabil si într-un termen rezonabil.

– caracterul obligatoriu al votului, considerând cã dreptul la vot este si o datorie civicã a cetãtenilor.

– predictibilitatea sistemului legal de impunere. În acest sens PP-DD doreste ca nicio modificare legalã cu caracter fiscal sã nu poatã produce efecte într-un termen mai mic de un an de la data adoptãrii ei.

– sanctionarea traseismului politic, în sensul cã parlamentarul care demisioneazã din partidul în cadrul cãruia a candidat îsi va pierde mandatul de la data respectivã.

– În domeniul justitiei PP-DD sustine introducerea curtilor cu jurati în procesele penale, doar pentru stabilirea vinovãtiei pentru cã,  dupã cum se stie, România a suferit, în ultimii ani, foarte multe condamnãri la CEDO, ca urmare a încãlcãrii drepturilor omului de cãtre instantele nationale. În acelasi context, sustinem introducerea rãspunderii patrimoniale a magistratilor, pentru cazurile de gravã neglijentã si rea credintã în exercitarea functiei.

„Acestea sunt principalele puncte de vedere ale partidului nostru, prezentate în cadrul întâlnirii cu delegatia Comisiei de la Venetia, în care PP-DD a solicitat Comisiei sã monitorizeze atent procesul de revizuire a Constitutiei din România, astfel încât elaborarea si adoptarea noii legi fundamentale sã fie un act politic responsabil si sã rãspundã, în primul rând, cerintelor poporului si nu bunului plac al politicienilor”, sustine deputatul Monica Iacob-Ridzi.