Cândva, în viitor, Petrosani, Dealul Institului, lângã Bibliotecã:
Gânduri cãtre Bunul Dumnezeu:
„Trei yuani pentru cutia milei si 10 pentru un acatist dedicat examenului de matematici speciale”. Student anul II…
„La cutia milei bag 1 yuan si de restul pun la acatiste cã iar am picat colocviul la psihologie si mai am de adunat credite sã trec anul. Poate în suma asta intrã si chimia”, studentã anul I.
„Mã închin acum si sper sã îmi dea un 5 la economie, cã s-a zis cu creditele si tata aflã cã iar îs repetent. Doamne ajutã! Sã aibã profa milã de noi, cã nu am reusit cu grupa sã aranjãm. Poate vrea la toamnã! Amin!”, student la Stiinte Economice anul III.
Intru pe usa din lemn, soarele bate dinspre miazãzi si mã închin. Sunt în biserica ridicatã de profesorii de aici (Nan si Bolundut, pictati printre sfinti). Vãd bine o grãmadã de cutii ale milei. Mila Domnului sã ne ajute! Pe noi si pe profesorii care iau spagã, ca si pe cei care sunt frãmântati de gândul cã sunt prea corecti si nu obtin nimic.
Silabisesc si pe prima etichetã lipitã pe o cutie asezatã prima dinspre amvon. Scrie „catedra de economie”, semn cã acolo pui banii dacã vrei sã treci anul si esti student la ei. Mai sunt si altele mai mici, pentru mate, mecanisme, lucrãri de diplomã, ori „iertarea pãcãtosilor”. Mã plimb încet sã nu îi deranjez pe cei care deja discutã cu Divinitatea cum sã treacã anul si caut cutia milei pentru „dileme”. Da! Am o mare dilemã: „Oare sunt în biserica potrivitã?” Dar aici sunt si cutii pentru Senat, Rector si Prorectori, cã sunt si ei pãcãtosi.
Am fost mereu un indolent care am stat degeaba si care mereu m-am gândit cã m-am deplasat „decât” concetric, între maternitatea în care am venit pe lume, scoala în care am învãtat sã silabisesc, iar acum stau la câtiva pasi de Universitatea care si-a fãcut bisericã. De aici o sã ajung cândva la cimitir si gata cercul! Acum, însã, suntem vii si ca sã treci prin viatã faci slalom printre case de rugãciuni, biserici si troite si nu îmi dau seama dacã Dumnezeu mã ascultã de aici.
Am auzit eu cã prin 2013, vara, la rãcoarea din Senat, niste profi au gândit strategia asta, altii au votat la „diverse” si iaca! Avem bisericã în campus? Habemus! Între noi fie vorba – mai era una si tot cam în campus, iar la ea slujeste pãrintele Gabriel – un om respectat, care a stiut cu „fiabilitate” sã se retragã la timp din cele lumesti, spre cele duhovnicesti. „Dacã biserica lui e mai bunã? NU! Clar NU! Cã altfel nu o mai construiau pe asta nouã! Nu?”. Opa! Stati asa ! Intrã rectorul !!! E îmbrãcat obisnuit si nu se teme sã ne spunã o „Poantã”: „Bãieti, vã place costumul meu?”. Aud un „Daaaaaaaa”, unanim si mã fac si eu cã casc gura ca sã dea bine si sã creadã cã sunt si eu de acord. Imediat vine si replica ce ne cade ca un tunet din Iad. „Atunci sã veniti si la toamnã, cã tot pe asta îl am, la reexaminare!!!”… Si râde tare, fãrã sã stie cã e scris în cotloanele mintilor a sute de studenti, care nu au coborât niciodatã pe partea din dreapta scãrile din deal, de teama reexaminãrilor, cã „poanta” e a lu’ altu’ care o iesit la pensie.
4 iulie 2013
Biserica asta nu e încã ridicatã, dar existã câtiva profesori universitari care vor sã îsi cumpere musai un loc în Rai. Planul cuprinde realizarea si, cel mai probabil, finantarea unui asezãmânt de cult ortodox, fix în campusul Universitãtii de la Petrosani, acolo unde este acum Biblioteca Univesitãtii. Fãrã a avea pretentia cã ne opunem unui astfel de demers ortodox si fãrã sã încercãm sã ne punem rãu cu Cel de sus, încercãm sã scoatem în evidentã un moft, care va înghiti bani. Bani ce ar putea fi folositi spre gãsirea de alternative si contracte cu diverse institutii, care sã poatã prelua mãcar o parte a absolventilor care terminã acum una dintre facultãtile, cândva de mare rãsunet în întreaga lume.
Diana Mitrache
