Curtea de Apel Alba Iulia a trimis motivarea instantei privind returnarea sporului de dispozitiv în rândul angajatilor primãriei Petrosani. Angajatii sunt pusi în postura de a returna banii pentru perioada 2011 si pânã în prezent. Reprezentantii Primãriei Petrosani spun cã vor contesta motivarea Curtii de Apel Alba Iulia, acestia având baze legale.
”A ajuns în sfârsit motivarea deciziei. Curtea de Apel Alba a dat dreptate curtii de conturi sustinând cã odatã cu aparitia noi legi de salarizare 330/2009 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010 nu a mai fi trebuit acordat acest spor desi acea lege nici nu s-a aplicat pentru cã dacã se aplicã ar fi fost foarte bine pentru cã atunci nici noi nu am mai fi acordat sporul de dispozitiv dar în luna ianuarie 2010 a apãrut ordonanta de urgentã numãrul 1 care spunea cã functionarul public trebuie sã ia salariul din decembrie 2012, dacã nu am fi inclus sporul de dispozitiv în salarul de bazã nu am fi putut respecta acea prevedere.
Pe de altã parte nouã lege de salarizare avea ca drept fundamental recunoasterea drepturilor stabilite câstigate prin sentinte judecãtoresti cum a fost cazul nostru. Nouã lege de salarizare nu recunostea drepturile prevãzute în contractele colective si acordurile colective cum a fost cazul altor primarii care au prins în contractul colectiv acest drept fãrã sã aibã o sentintã judecãtoreascã.
Consider cã noi am procedat corect, este adevãrat cã este o sentintã datã de Înalta Curte de casatie si justitie datã în dezlegarea unui recurs în interesul legii si Înalta Curte a spus cã functionarii publici din primarii nu pot primi acest spor, însã acea decizie se va aplica litigilor viitoare care se vor deschide nici decum sentintei noastre care este menitã în 2007. Motiv pentru care am decis sã o si atacãm, nu avem sperante prea mari pentru cã existã o orientare cã functionarii publici sã nu mai beneficieze de sporuri însã speram în impartialitatea judecãtorilor pentru cã nu pot sã treacã peste o sentintã judecãtoreascã definitivã, peste o ordonantã de urgentã datã în aplicarea uneilegi care spunea cã trebuie sã se respecte acea sentintã”, a spus secretarul primãriei Petrosani, Adrian Negoe.
Dacã si dupã contestatie solutia va rãmâne aceeasi, angajatii vor returna sumele aferente sporului de dispozitiv.
”Da, dacã vom pierde si se va respinge contestatia atunci va trebui sã restituim sporul de dispozitiv primit în 2011-2012 si pânã acum. Sperãm sã nu fie asa si chiar dacã vom pierde existã un proiect de lege în Camera Deputatilor care vrea sã rezolve tocmai aceastã problemã a functionarilor publici care au primit aceste drepturi date printr-o sentintã judecãtoreascã. Treptat, se vor încheia angajamente de platã cu functionarii si se vor retine sumele pânã la procentul prevãzut de lege”, a mai spus sursa citatã.
Începând cu data de 1 iunie, a fost emisã o dispozitie prin care functionarilor publici li se retin anumite sume de bani. Astfel, un politist local, ajunge în prezent sã încaseze un salariu de putin peste 400 de lei. Sumele care vor trebui restituite de cãtre angajatii care au primit sporul începând cu anul 2011 pleacã de la circa 2000 de lei si ajung chiar si la 20 de mii de lei. Cei mai multi au salarii cuprinse între 700 si 1.000 de lei lunar, iar fãrã spor multi oameni vor ajunge sã primeascã o leafã mai micã decât cea sub economie.
Monika BACIU