13 iunie 2013. La 23 de ani mineriada din 13-15 iunie 1990, consideratã cea mai sângeroasã, cea mai brutalã ca stil si anvergurã dintre toate actiunile minerilor, în Valea Jiului nimeni nu mai vrea sã se mai gândeascã la acele evenimente. Cei care au trãit acele evenimente îsi aduc aminte de cum s-au rãzvrãtit atunci minerii, iar acum majoritatea dezaprobã violenta ortacilor.
Este de înteles reactia oamenilor în conditiile în care mineriada a fost cea care a adus o patã neagrã peste Valea Jiului. „Fetele negre” au fost hulite ani si ani în timp ce adevãratii vinovati nu au pãtit nimic. Cei care au fãcut puscãrie în urma acestei miscãri se pot numãra pe degetele de la o mânã si sunt doar din rândurile minerilor, Miron Cosma ori Denes Domokos, desi sã nu uitãm ortacii au fost chemati atunci de Ion Iliescu, presedinte al României. Actualul presedinte al Ligii Sindicatelor Miniere, Zoltan Lacatas sustine cã, din punctul sãu de vedere mineriadele nu au adus nimic benefic pentru Valea Jiului ci, dimpotrivã, numai deservicii. “De atunci nu prea îmi mai aduc aminte decât cã era nebunie, haos, isterie. Dupã pãrerea mea niste prostii care s-au întâmplat si nimeni nu stie de ce”, declarã Zoltan Lacatas.
13 iunie 2013. Mineritul din Valea Jiului aratã precum un muribund pe un pat de spital care supravietuieste doar datoritã aparatelor.
Ani la rândul din cauza restructurãrilor ce au avut loc în urma reorganizãrii unitãtilor miniere a dus ca numãrul minerilor sã scadã de la aproape 50.000 cât era în 1990 la sub 7.000 în prezent. Minele s-au închis rând pe rând, iar cele existente abia îsi mai trag sufletul. Pe principiul „Dezbinã si controleazã”, poate cea mai puternicã organizatie sindicalã din România datoritã unitãtii de care dau dovadã minerii, Liga Sindicatelor Miniere, s-a dezbinat de-a lungul anilor, iar minerii s-au ales cu lideri ce, cu mici exceptii, si-au urmãrit propriile interese si afaceri. Restul este istorie, iar mineriada a ajuns în enciclopedie.
Mineriada din enciclopedia liberã Wikipedia
Potrivit enciclopediei Wikipedia sub numele de Mineriada din iunie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 în Bucuresti, când fortele de ordine, sustinute de mineri, au intervenit în fortã împotriva protestatarilor din Piata Universitãtii si a populatiei civile. A fost consideratã cea mai sângeroasã, cea mai brutalã ca stil si anvergurã dintre toate actiunile minerilor.
Desfãsurarea evenimentelor
În dimineata zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 am, fortele de ordine au distrus corturile celor aflati în Piatã si au fãcut arestãri. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanti. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piata Universitãtii scandând lozincile: “IMGB face ordine!”
si “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras si au defluit spre o altã zonã necunoscutã.
Pe strada paralelã cu Institutul de Arhitecturã douã cordoane de trupe USLA au încercat sã protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pietei cu autobuzele din dotarea Politiei. La îndemnul unor tineri fãrã ocupatie atmosfera s-a încins pânã în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au sarjat multimea. Aceasta a reactionat rãsturnând o autoutilitarã marca TV de culoare albastrã, din rezervorul masinii a fost furatã benzina, cu care s-au confectionat cocktail-uri Molotov. Aceleasi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, dupã eveniment TVR a lansat versiunea oficialã cã au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chitac în care acesta dãdea ordin ca autobuzele sã fie aprinse chiar de Politie. În scurtã vreme, nori grosi de fum negru au acoperit Piata.
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntãri violente între manifestanti si fortele de politie; au fost incendiate autobuzele politiei, sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne si SRI.
–––
Membrii si simpatizantii Asociatiei “21 Decembrie 1989” vor comemora astãzi, la ora 14.00, la Km 0 al libertãtii si democratiei românesti din Piata Universitãtii, eroii cãzuti în tragicele evenimente din iunie 1990. Imnul Golanilor va rãsuna din nou!
–––
La televiziune se citeste un comunicat al presedintelui Ion Iliescu, în care se afirmã „Chemãm toate fortele constiente si responsabile sã se adune în jurul clãdirii guvernului si televiziunii pentru a curma încercãrile de fortã ale acestor grupuri extremiste, pentru a apãra democratia atât de greu cuceritã”.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petrosani spre Bucuresti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucuresti.
14 iunie
Ajunsi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii condusi de Miron Cozma au fost preluati de angajati ai SRI si a altor servicii secrete si au fost orientati spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piata Universitãtii, unde au pretins cã refac rondurile de flori distruse de corturile manifestantilor, pe platoul din fata Teatrului National. Imediat au pãtruns în incinta Facultãtii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertãtii de opinie si au devastat o colectie unicã în Europa de flori de minã si zãcãminte geologice ca si sediul Ligii Studentilor. O soartã asemãnãtoare au avut si Facultatea de Litere si cea de Matematicã, dar si Institutul de Arhitecturã Ion Mincu. Numerosi profesori au fost bãtuti, între ei se numãrã si profesorii de lingvisticã Grigore Brâncus si Petru Cretia, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonã, minerii au mai devastat sediile PNTCD si ale PNL, unde au pretins cã au descoperit valutã falsã si arme si de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o statie radio si aparate de biroticã.
Liderul studentilor Marian Munteanu a fost bãtut si aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scãpat ca prin miracol. Alti lideri au avut o soartã asemãnãtoare.
Un alt grup a ocupat Televiziunea românã, autointitulatã liberã.
În câteva ore Bucurestiul era complet pacificat si haosul a coborât pe strãzile unde puterea era detinutã de aceste grupãri paramilitare, care colaborau cu Politia si SRI. Toti intelectualii, persoanele cu barbã, cei îmbrãcati cu haine fistichii au fost bãtuti, arestati, urcati în dubele Politiei si interogati la o unitate militarã din Mãgurele.
15 iunie
La orele prânzului minerii au fost urcati în autobuze si transportati la complexul expozitional Romexpo, unde seful statutului, presedintele ales recent Ion Iliescu
le-a multumit pentru actiunea lor vitejeascã prin care au salvat democratia din România.
Discursul sãu a fost întâmpinat cu urale. Imediat dupã aceasta au fost condusi la trenurile care îi asteptau în Gara de Nord, si transportati în Valea Jiului.
Victime
Numãrul victimelor este controversat. Oficial, conform evidentei de la comisiile parlamentare de anchetã, numãrul rãnitilor este de 746 iar numãrul mortilor este de sase: patru morti prin împuscare, un decedat în urma unui infarct si o persoanã înjunghiatã. Viorel Ene, presedintele „Asociatiei Victimelor Mineriadelor”, a declarat cã „Existã documente, mãrturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domnesti si Strãulesti. Cu toate cã am afirmat tot timpul cã cifra realã a mortilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis pânã în prezent si nu a existat nici o pozitie oficialã împotrivã”
Cauze
Rãdãcinile acestor mineriade se gãsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba românã este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile planetei. Se pare cã dupã revolta minerilor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheatã si pãzitã de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevãratilor mineri cu securisti.
Ceausescu însusi avea un plan prin care trupele de Apãrarea Patriei sã contribuie la înãbusirea Revolutiei si le dotase cu bâte si alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timisoara, Brasov nu au putut fi convinsi sã ia parte la un asemenea carnagiu, ci dimpotrivã au manifestat pentru libertate. O loviturã asemãnãtoare fusese administratã partidelor politice din Opozitie cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenti membri ai organizatiilor de tineret ale PNTCD si PNL au fost bãtuti în Piata Palatului de muncitori cu bâte adusi cu camioanele de PCR.
––––
Printre cei care comemoreazã evenimentele din 13 – 15 iunie se numãrã si Noua Republicã, care organizeazã joi, 13 iunie, începând cu ora 19:00, conferentia pe tema “Sclavie sau Libertate? România dupã Marele Jaf” la Casa de Culturã a Studentilor din Bucuresti. “România a fost singura tarã est-europeanã care a avut vãrsãri de sânge la despãrtirea de comunism. România a fost singura tarã est-europeanã care, dupã despãrtirea de dictaturã, a cunoscut ura de clasã. Noua Republicã întreabã: de ce?
Regimul lui Ion Iliescu – actualul presedinte onorific al PSD – a mizat pe învrãjbirea între diferite clase sociale, sub pretextul apãrãrii „valorilor revolutionare”. Mineriadele au început încã din luna ianuarie, constând în mobilizarea la Bucuresti a mii de mineri din Valea Jiului sau de alte organizatii muncitoresti. Fascismul regimului Iliescu s-a manifestat prin apelul la organizatii paramilitare (de la trupele sindicalistului Miron Cozma pânã la oastea lui Dogaru) împotriva studentilor sau împotriva simpatizantilor fostelor partide istorice, imediat constituite dupã Revolutia anticomunistã din decembrie 1989. Aceste forme de violentã stradalã s-au bucurat de coordonarea criminalã a unor autoritãti ale Statului român. Noua Republicã întreabã: de ce?”, spun organizatorii conferintei sustinute de Mihail Neamtu, prtesedintele Partidului Noua Republicã. “Care au fost cauzele „mineriadelor”? Care sunt adevãrurile nerostite de „istoria oficialã” a anului 1990? Ce instrumente de propagandã a folosit puterea post-decembristã în presã si în discursul politic? Ce continuitãti între 1989 si 1990 pot fi surprinse? Care au fost liniile directoare în retorica „luptei de clasã”? În ce mãsurã se poate vorbi despre existenta (unui „rãzboi civil” în România anului 1990? În ce scop a fost învrãjbitã o pãturã socialã (muncitorii) împotriva alteia (intelectualitatea)? Care au fost ecourile acestor manifestãri în presa româneascã si internationalã? Ce consecinte au avut violentele petrecute la Bucuresti în lunile ianuarie, februarie sau iunie 1990 pentru diplomatia româneascã? Ce prejudicii au adus mineriadele imaginii României în lume?” – sunt întrebãri la care Noua Republicã sperã sã gãseascã si sã ofere rãspunsuri.
Carmen COSMAN
––––
Efecte
În plan intern mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadã de lipsã a libertãtii presei prin prezentarea unilateralã la unica televiziune din acea vreme (doar din punctul de vedere al puterii FSN), împiedicarea prin amenintare a aparitiei ziarului “România Liberã”. Sediile partidelor de opozitie au fost devastate. Puterea FSN nu a reusit sã genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate sã fie condamnatã în justitie. Actionând ca o fortã independentã de stat minerii s-au substituit fortelor de ordine si implicit au subminat statul, iar consecinta a fost actiunea împotriva statului în urmãtoarele 3 mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 si a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 si februarie 1999). Efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusã de la orice finantare a organismelor internationale, a întrerupt acordul de asistentã cu FMI. Mii si mii de tineri au fugit din tarã, au ales libertatea si s-au refugiat în tari democratice. Foarte lent, efectele acestea au fost îndepãrtate iar încrederea Occidentului, care pãrea pierdutã definitiv, a fost reclãditã si România a devenit membru al NATO si al Uniunii Europene. Cu toate acestea, desi au trecut mai mult de 18 ani de la evenimente, dosarul mineriadelor e departe de a fi finalizat, desi procurorul militar Dan Voinea, cel care se ocupã si de dosarul revolutiei din 1989 a promis cã pânã la 1 ianuarie 2007, data aderãrii României la UE va fi finalizat si va începe urmãrirea penalã a vinovatilor. În pofida declaratiei, Voinea n-a finalizat dosarele mineriadei, motiv pentru care în 20 martie 2009 a fost revocat din functie, iar în 1 aprilie a fost pensionat.
Marius Mitrache
