Toma Coconea, cel care este un ambasador al proiectului Via Transilvanica, face demersurile necesare pentru a aduce traseul și prin Valea Jiului. Este o idee pe care și autoritățile din Hunedoara o iau acum în calcul, iar traseul va urma un vechi drum, folosit încă de vremea carelor trase cu boi.
“ A trecut ceva timp de când am fost ambasador la Alba Iulia în 2018. La început doar am crezut în el dar ulterior când am văzut ce amploare ia și cu câtă rapiditate și motivație a reușit Alin Ușeriu să strângă oamenii și să îi mobilizeze este uimitor. Va fi foarte benefic pentru antreprenorii locali și nu numai să treacă prin Valea Jiului. Va trece foarte multă lume care va descoperi Valea Jiului cu adevărat iar noi trebuie să ne luptăm să arătăm mina de aur unde locuim pentru că din păcate a fost o perioadă descendentă cu Valea Jiului care ne-a costat ca imagine. Noi trebuie să le arătăm oamenilor că acea imagine este falsă, iar Valea Jiului este cu totul alta ”, a declarat Toma Coconea, ambasador Via Transilvanica.
„ Mă bucură faptul că Via Transilvanica va trece prin Valea Jiului, el poate aduce turiști. Îmi povestea colegul meu, vicepreședintele CJ Țambă că are o casă pe lângă Sarmize-getusa, pe Via Transilvanica. Anul trecut a avut peste 450 de oameni, venind acolo la casa lui numai străini. Oameni care au mers pe jos pe Via Transilvanica. Ce bine ar fi ca și la noi aici în Valea Jiului să fie un apendice la Via Transilvanica. Trebuie încurajați acești oameni care aduc o plus valoare Văii Jiului”, spune Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara
În zona din județul Hunedoara, Via Transilvanica are aproximativ 140 km și duce turiștii prin vechile cetăți dacice.
Via Transilvanica este un traseu turistic de 1.400 de km, care porneşte de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania şi se încheie la Drobeta – Turnu Severin. Via Transilvanica străbate 10 judeţe. În Hunedoara, drumul trece pe la cetăţile dacice, prin Ţara Haţegului şi Retezat, pe o distanţă de aproape 150 de km.
Traseul în județul Hunedoara care va fi marcat de pietrele de hotar trece prin opt așezări – Romos, Beriu, Orăștioara de Sus, Boșorod, Pui, Sălașu de Sus, Râu de Mori și Sarmizegetusa.
Traseul din județul nostru este un traseu ușor și mediu, însă el poate fi parcurs și pe porțiuni mai scurte, iar acum va ajunge și prin Valea Jiului, prin Pasul Vâlcan.
“ Ca propunere traseul să treacă ar fi de la Sarmizegetusa să iasă la Pădurea Bicoloră de pe Cheile Tăii, apoi să vină pe la Muzeul Satului să iasă la Dâlja, apoi Dealul Babii, Uricani și de acolo să legăm cu Brâncuși să ieșim pe Valea Sohodorului”, a precizat Tomi Coconea.
Diana Mitrache
foto ilustrativa