Amănunte șocante ies la iveală în dosarul tinerei ucise cu o lovitură de cuțit de către fostul ei concubin, un infractor extrem de violent.
Criminalul, C. Viorel, a susținut că nu a vrut să-și omoare fosta iubită, dar anchetatorii au arătat contrariul. De altfel, zilele trecute, procurorii au solicitat și obținut schimbarea încadrării juridice a faptei din omor în omor calificat, aspect deosebit de important cu privire la pedeapsa pe care o va executa individul, dacă va fi condamnat. ”Instanţa, având în vedere declaraţiile de la acest termen de judecată şi declaraţia inculpatului de la termenul precedent, a apreciat că există suficiente temeiuri pentru a pune în discuţie din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunea de omor, faptă prev. de art. 188 alin. 1 din Cod penal în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin.1 lit. a Cod penal. (…) Împrejurarea că există suspiciunea că inculpatul ar fi ameninţat victima cu moartea înaintea datei de 23.12.2024, instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, faptă prev. de art. 188 alin. 1 din Cod penal în infracţiunea de omor calificat”, se reține din soluție Tribunalului Hunedoara.
Tragedia s-a întâmplat la finele anului trecut, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. „Între victima și inculpatul (…) au existat relații de concubinaj, în urma cărora a rezultat un copil în vârstă de 7 luni. Cei doi au locuit un timp la locuința inculpatului, situată în localitatea Mihăilești, împreună cu mama și frații acestuia. Ulterior, pe fondul geloziei, relațiile între cei doi s-au deteriorat. (…) În jurul orei 20:30, la locuința sa a sosit inculpatul. Era revoltat de faptul că victima nu i-a răspuns la telefon, motiv pentru care dorea să aibă o discuție cu aceasta. Potrivit declarației inculpatului și a mesajelor trimise victimei prin intermediul mesageriei electronice în chiar seara crimei (ora 19:30), acesta era sub influența băuturilor alcoolice („iartă-mă că sunt beat, nu te lua după mine că vorbesc la nervi…”) De altfel, inculpatul mai venise la domiciliul martorei în acea zi de două ori, pentru a lua și aduce copilul pe care îl avea împreună cu victima. Martora a sunat la fiica sa și i-a spus să vină acasă, că este așteptată de inculpat. La scurt timp a sosit acasă și victima. A purtat o scurtă discuție aprinsă cu inculpatul, apoi cei doi s-au retras în dormitorul uneia dintre surorile victimei. În timpul discuției, părându-i-se nefirească atitudinea inculpatului încă de când a ajuns la domiciliul lor, sora victimei a intrat în cameră, împrejurare în care inculpatul i-a reproșat acest lucru, astfel că aceasta a părăsit camera. La scurt timp, s-a auzit un strigăt: „Mami, mami!”. Au fugit repede spre dormitorul de unde s-a auzit zgomotul și au văzut-o căzută pe podea, iar sângele din zona gâtului se prelingea pe vestimentație. Au mai observat și o lamă de cuțit de cca 15 cm lângă victimă. Mama acesteia a încercat să facă o compresie pe gât pentru a-i opri hemoragia. Concomitent, au fost alertate instituțiile statului. Inculpatul a ieșit pe ușă, trecând pe lângă cele două persoane vătămate”, se reține din anchetă. Criminalul se află în arest și a cerut instanței, la pronunțarea sentinței, să țină cont de faptul că este o persoană tânără și nu a avut intenția de a o ucide pe tânără, dar anchetatorii au dovedit contrariul.