Gelos și extrem de supărat că fata nu mai vrea să aibă de-a face cu el, ba chiar și-a făcut o nouă relație, agresorul a considerat că poate rezolva lucrurile dacă-l bate pe noul iubit al tinerei. S-a gândit că fata îi face doar în ciudă și este influențată de noul ei prieten să nu reia relația.
”Reclamantul a arătat, în esenţă, că în data de 05.06.2025 în timp ce se afla în faţa magazinului din oraşul Uricani a fost abordat de către pârât care i-a aplicat o lovitură cu palma peste cap, i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi injurii, după care a fost dus de către acesta în spatele blocului unde, de asemenea, acesta a exercitat acte de violenţă fizică şi l-a ameninţat cu acte de violenţă. Ulterior, au revenit în faţa magazinului, unde pârâtul a chemat-o şi pe fosta sa concubină, a exercitat acte de violenţă şi asupra acesteia şi le-a adresat ameninţări cu acte de violenţă, motivat de faptul că reclamantul are o relaţie în prezent cu fosta concubină a pârâtului, iar pârâtul nu poate să accepte că fosta sa concubină nu mai doreşte continuarea relaţiei avute cu acesta. De asemenea, s-a arătat, că ulterior agresiunii a formulat o plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, cerere înregistrată la Poliția oraşului Uricani. Reclamantul a menţionat, că îi este teamă de pârât, care este o persoană periculoasă, fiind cunoscut şi cu antecedente penale”, se reține din dosarul în care bărbatul a cerut protecție. Bătăușul a negat că l-ar fi agresat pe rivalul său în dragoste sau că l-ar fi amenințat. Judecătoria Petroșani a emis un ordin de protecție împotriva bătăușului pe o perioadă de două luni, timp în care nu are voie să se mai apropie de victimă la o distanță mai mică de 20 de metri.
foto ilustrativă