Defileul săpat în urmă cu sute de ani în piatră a devenit acum atracția Văii Jiului. Vorbim de Cheile Băniței, un loc spectaculos și în care vin sute de turiști. Am găsit și noi oameni care veneau de departe să viziteze locul.
Chiar sub cetatea dacică de la Bănița, într-un loc în care apa a săpat temeinic prin munte, a fost creat un defileu spectaculos denumit Cheile Băniței. Apa e mică, iar acum, când temperaturile sunt crescute, locul devine o atracție pentru toți cei care vor să scape de căldură și care vor să admire un spectacol incredibil al naturii. Așa că am găsit oameni care vin de departe.
„Acest loc l-am aflat de pe You Toube, din televiziune și ne-a plăcut cum arată. Așa că am alocat câteva zile și am venit aici să le admirăm la propriu. Venim din Târgoviște, Dâmbovița”, mi-a spus un bărbat care tocmai ieșea din chei, după o excursie prin apă.
„Mi-am dorit foarte mult. M-am echipat corespunzător și mi-a plăcut foarte tare. Am fost până în capăt”, a completat soția lui.
„Suntem de la Bistrița Năsăud. De pe internet ne-am uitat și am zis să venim aici. Soțul meu e de la Mehedinți și, spre casă, am trecut pe aici, că ne era în drum”, a spus o altă doamnă.
„E frumos aici”, a conchis fiul lor.
Cheile Băniței se află foarte aproape de drumul principal (E79) ce leagă Petroșaniul de Hațeg. Din drumul principal oricine poate parcurge pe jos sau cu mașina cei 350 m până la chei și de aici, prin apa răcoritoare de munte, poate fi străbătut defileul. Iar cei care au fost spun că merită.
Diana Mitrache