Polițiștii rutieri din județul Hunedoara au demarat o amplă acțiune de control în trafic, în cadrul operațiunii naționale „Alcohol & Drugs”, desfășurată sub coordonarea Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Campania se derulează în perioada 17–22 iunie 2025 și vizează prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Scopul acestor activități este reducerea riscurilor rutiere și prevenirea accidentelor grave provocate de șoferii care urcă la volan sub influența acestor substanțe.
Un moment de vârf al campaniei va fi vineri, 20 iunie, când este programată operațiunea „Alcohol & Drugs Marathon” – o acțiune de 24 de ore în care polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren, cu filtre rutiere în întreg județul, pentru identificarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului prin comportamente iresponsabile.
În cadrul acțiunilor, polițiștii folosesc aparate etilotest, etilometru și drugtest pentru verificarea stării conducătorilor auto. Echipamentele tehnice moderne permit depistarea rapidă a alcoolemiei și a substanțelor psihoactive, contribuind astfel la intervenții eficiente în timp real.
Consumul de alcool sau droguri reduce considerabil capacitatea de reacție, afectează vederea și concentrarea și limitează abilitatea de a controla vehiculul – factori care pot duce la producerea unor accidente rutiere cu urmări grave.
Avertisment al polițiștilor rutieri
Conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive este o faptă sancționată sever. Șoferii riscă:
•suspendarea permisului de conducere pentru minimum 90 de zile;
•amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă;
•pedeapsa cu închisoarea, în cazul unei îmbibații alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau al consumului de substanțe psihoactive.
Polițiștii hunedoreni fac apel la responsabilitate și reamintesc tuturor conducătorilor auto: nu vă urcați la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor! Siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic este o prioritate.