Au fost reluate lucrările de consolidare și protecție a versanților pe DN 7A, între Vidra și limita de județ Vâlcea cu Hunedoara. Cei care vor să folosească această rută, ce pornește și din Valea Jiului, trebuie să știe că în zonă sunt lucrări.

DRDP Craiova anunță că, încă de săptămâna trecută, se lucrează pe DN 7A. Sunt consolidați versanții, se montează parapete, între Vidra și limita de județ dintre Vâlcea cu Hunedoara.
Primele lucrări desfășurate sunt cele pentru execuția pilonilor forați și de montare a ancorelor ce vor folosi la montarea plaselor de protecție.
Lucrările desfășurate în cadrul acestui proiect sunt unele foarte complexe și au ca rol principal asigurarea unor condiții de circulație optime pentru participanții la trafic.
Lungimea totală pe care se vor executa lucrări este de aproximativ 22 de km, iar pe acest traseu vor fi 4 poduri noi și unul se va reabilita.
Se va ranforsa toată structura rutieră existentă, se va executa, pe mai multe zone, o structură rutieră nouă, prin execuția unor casete de lărgire.
Va fi gestionat și sistemul de scurgeri al apelor de pe versanți, urmând a fi realizate, pe o lungime de 23 km, șanțuri și rigole și 126 de podețe.
Pentru creșterea siguranței rutiere se vor monta parapete metalici noi iar cei vechi sau degradați se vor înlocui.
Lucrările de consolidare și protecție a versanților vor consta în execuția unor ziduri de sprijin noi sau înlocuirea celor vechi și deteriorate. Se vor mai executa structuri de sprijin din coloane forate și ziduri de sprijin din gabioane.
Pentru a spori siguranța participanților la trafic, pe zonele cu risc de cădere a pietrelor pe carosabil, se vor monta plase de protecție.

Diana Mitrache
Imagini DRDP Craiova