Au fost identificate aproape 400 de gospodării, iar 80 de familii au acceptat, numai la Petroșani, să intre în programul de montare a panourilor fotovoltaice. Doar că, până la urmă, 10% dintre proprietari au depus actele.
Cei care locuiesc la case și au venituri modeste pot să scape de sobe. Un proiect prin care vor fi montate panouri fotovoltaice în zonele de case este în plină desfășurare și, la Petroșani, oamenii deja și-au depus documentele.
Nu îi costă nimic, pentru că acum se iau în calcul familiile vulnerabile, pentru care instalarea de panouri fotovoltaice și a bateriilor de stocare a energiei, este gratuită. Primarul din Petroșani spune că aici s-a dus o adevărată campanie, din ușă, în ușă, iar oamenilor li s-a explicat ce au de făcut. Dar nu toți s-au înscris.
„Am reușit să înscriem în program 37 de gospodării. Actele sunt trimise la București și așteptăm să vedem care va fi firma, sau firmele agreate de minister, pentru a implementa acest program”, declară Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Sunt 10.000 de euro, pe care proprietarii de case, cu venituri mai mici de 2.100 de lei, îi pot primi. În Petroșani sunt 390 de astfel de proprietari. Au fost echipe care au mers și le-au explicat oamenilor despre ce este vorba. Dar, din păcate, s-au lovit și de reticențe și refuzuri.
Instalațiile pot asigura consumul pentru iluminatul casei și alți câțiva consumatori, consumul de energie putând fi astfel susținut de fiecare în parte.
Diana Mitrache