Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, este partener într-un nou proiect menit să valorifice patrimoniul natural și cultural al comunei Bretea Română. Intitulat „Experiențe în natura și cultura din Bretea Română”, proiectul își propune să creeze activități atractive pentru vizitatori și locuitori, sprijinind astfel dezvoltarea unui turism sustenabil și implicarea activă a comunității.

Proiectul urmărește să ofere experiențe autentice prin descoperirea și promovarea elementelor naturale și culturale din comuna Bretea Română, cu sprijinul școlii, al comunității locale și al voluntarilor pentru Geoparc. Va fi amenajat un traseu tematic de aproximativ 8 kilometri, care va conecta satul Bretea de Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, iar două obiective culturale vor fi puse în valoare prin panouri de interpretare. Activitățile vor include și organizarea de expoziții și ateliere educative, toate aceste inițiative urmând să fie promovate către publicul larg în cadrul evenimentelor Geoparcului, cum este Ziua Vulcanilor.

Activitățile se vor desfășura în perioada aprilie–septembrie 2025 și își propun să aibă un impact pe termen lung, oferind resurse educaționale și de turism durabile, menite să contribuie la dezvoltarea ecoturismului în Țara Hațegului.

Prin acest demers, Geoparcul își consolidează misiunea de protejare și valorificare a patrimoniului natural și cultural, promovând un model de colaborare activă între administrația locală, școli, organizații non-profit și comunitate.

Inițiativa este derulată de Asociația Drag de Hațeg, în parteneriat cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Primăria comunei Bretea Română, Școala Gimnazială Bretea Română și Agenția Națională a Zonei Montane – Centrul Regional Hațeg. Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin Programului Spații Verzi – Componenta Arii Naturale Protejate, în urma câștigării unui concurs național de proiecte.

Adina Popa

foto Remus Suciu