Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, împreună cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, au participat, miercuri, la București, la ceremonia de semnare a contractului de execuție pentru construirea noului stadion de la Hunedoara!
Compania Națională de Investiții finanțează acest demers în baza unui proiect depus de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Primăria Hunedoara.
„Construim un complex sportiv de nivel european, cu multiple beneficii pentru comunitate, în special pentru familiile tinere cu copii. Până la urmă facem și un act de dreptate, reabilitarea poziției Hunedoarei drept important centru național al talentelor sportive. Prin această investiție, Hunedoara are șansa de a redeveni un pol de excelență sportivă”, a punctat în intervenția sa prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, prezent la ceremonia semnării contractului de investiții.
„Hunedoara este un loc încărcat de tradiție fotbalistică bogată. Important este că fiecare copil care va urmări meciurile echipei dragi din tribuna noului stadion și fiecare copil de mingi va putea fi un nou Lucescu sau un nou Mateuț”, a spus ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
„Tradiția fotbalistică a orașului va avea continuitate, prin efortul comun al Consiliului Județean Hunedoara, al Primăriei Municipiului Hunedoara și al Guvernului României, prin Compania Națională de Investiții. Orașul și echipa FC Corvinul 1921 Hunedoara au nevoie de o arenă sportivă modernă care să mențină vie pasiunea hunedorenilor pentru cel mai iubit sport. Acum, acest obiectiv pe care l-am promis hunedorenilor este pe cale să se realizeze. Hunedoara va avea unul dintre cele mai moderne stadioane din zona de vest a țării și sper ca această investiție să fie un imbold pentru echipa de fotbal care activează în Liga a II-a să ne ofere în continuare rezultate memorabile precum cele obținute în anul 2024. Infrastructura este vitală pentru obținerea performanței în orice sport!”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Investiția „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara” care va fi realizată pe amplasamentul stadionului actual se ridică la aproape 64 de milioane de euro (peste 300 de milioane de lei cu TVA inclus). Contractul a fost atribuit prin licitaţie asocierii de firme Construcţii Erbaşu – P.A.B. România – New RPC 321, care are la dispoziție 6 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 22 de luni pentru execuția lucrărilor.
Noua arenă va avea o capacitate de 10.100 de locuri, parcare subterană, căi de acces rutier și pietonal și va dispune de toate facilitățile pentru a găzdui atât meciuri de campionat, meciuri din cadrul competițiilor europene, dar și alte evenimente. Pe lângă spațiile interioare, proiectul prevede o nouă amenajare exterioară, prin care să se creeze zone de promenadă, precum și o parcare cu 435 de locuri.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara