Stațiunea Straja și-a închis oficial porțile pentru sezonul de iarnă, marcând sfârșitul unei perioade pline de adrenalină, peisaje spectaculoase și evenimente memorabile. De la primele coborâri pe zăpada proaspăt așternută, până la petrecerile tematice și apusurile de neuitat, sezonul 2024-2025 a fost unul vibrant, animat de iubitorii sporturilor de iarnă. Reprezentanții Complexului Montana – Straja au transmis un mesaj de mulțumire tuturor turiștilor, schiorilor și snowboarderilor care au contribuit la atmosfera unică din stațiune.
„Fără voi, n-ar fi fost la fel! Ne luăm o pauză doar cât să pregătim surprize pentru iarna viitoare”, au precizat organizatorii. Tradițional, finalul de sezon vine și cu provocarea lansată comunității Straja: turiștii sunt invitați să împărtășească cele mai frumoase amintiri din acest sezon prin imagini și clipuri surprinse pe pârtie.
În așteptarea iernii următoare, Straja rămâne o destinație emblematică pentru iubitorii muntelui, cu promisiunea unor noi experiențe de neuitat.
Monika BACIU