Consiliul Județean Hunedoara se va reuni pe 26 martie pentru a aproba bugetul județului pe anul 2025. Deși acesta nu se ridică la nivelul așteptărilor, administrația județeană subliniază necesitatea de a gestiona resursele eficient pentru a asigura continuitatea proiectelor europene și funcționarea instituțiilor publice.

Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, a declarat că bugetul nu este unul satisfăcător, dar autoritățile trebuie să se adapteze la situația actuală. „Trebuie să ne adaptăm la rigorile vieții de zi cu zi în România. În același timp nu pot să vă spun că suntem mulțumiți de ceea ce avem, dar trebuie să ne adaptăm, trebuie să facem în așa fel încât toate proiectele europene să meargă în continuare. Investițiile trebuie să fie prioritatea zero, iar în ceea ce privește funcționarea instituțiilor nu dăm oameni afară, dar în același timp managerii trebuie să vadă cum vor cheltui banul public. Vom vedea exact în momentul când vom lucra efectiv pe ceea ce înseamnă împărți-rea bugetului”, a precizat Avram.
Într-un context economic dificil, administrația județeană se confruntă cu provocarea de a aloca fondurile disponibile în mod echilibrat, astfel încât investițiile esențiale să nu fie afectate. Printre prioritățile bugetului se numără infrastructura, sănătatea, educația și dezvoltarea turismului, sectoare care beneficiază de finanțare prin proiecte europene.
Ședința CJ Hunedoara din 26 martie va fi un moment decisiv pentru viitorul județului, iar aprobarea bugetului va influența direcția dezvoltării acestuia în perioada următoare. “Cert este că pe 26 martie va fi ședința CJ în care bugetul CJ va fi aprobat. Va fi un buget care trebuie să acorde funcționarea instituțiilor și terminarea proiectelor europene, cofinanțarea proiectelor europene și investiții atât în sănătate cât și în învățământ și infrastructura locală”, a conchis Costel Avram.
Rămâne de văzut cum vor fi distribuite fondurile și ce soluții vor găsi autoritățile pentru a gestiona resursele într-un mod eficient.
Marius Mitrache