Minorul din municipiul Vulcan a fost identificat într-o zonă de pădure, greu accesibilă, la aproximativ trei km distanță de casă.

Potrivit primelor verificări, acesta ar fi ieșit în cursul zilei de sâmbătă la plimbare, s-ar fi speriat de un animal sălbatic, s-a rătăcit și nu ar mai fi știut drumul înapoi spre casă.

Alături de polițiști, la acțiunile de căutare au participat reprezentanți ai ISU Hunedoara, Salvamont, IJJ Hunedoara, precum și circa 40 de voluntari.

Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni.

Având în vedere temperaturile scăzute, a fost solicitat un echipaj medical, fiindu-i acordate îngrijiri la domiciliu de către personalul autorizat

sursa IPJ Hunedoara