Trei bărbați mascați au dat buzna în toiul nopții în curtea unei gospodării din comuna Brănișca și i-au furat gospodarului trei găini și mai mulți butuci de foc.
Omul a ieșit în ușa casei și i-a zărit pe suspecți, dar nu s-a apropiat de ei de teamă. Deși polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt, suspecții n-au putut fi identificați și prinși. ”În fapt, în noaptea de 05/06.11.2021, autori necunoscuți au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului din comuna Brănișca, judeţul Hunedoara, aparținând persoanei vătămate, de unde au sustras 3 găini și 3 butuci din material lemnos, cauzând un prejudiciu în cuantum de 300 RON. Persoana vătămată a declarat că, în noaptea comiterii faptei, a auzit gălăgie în curte, context în care a ieșit afară și a observat 3 siluete, ce păreau a fi bărbați. A strigat la aceștia însă nu au răspuns, iar ulterior nu a îndrăznit să se apropie de ei, fiindu-i teamă. A doua zi, persoana vătămată a constatat lipsa bunurilor mai sus menționate, precizând că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză. Cu ocazia verificărilor investigative efectuate, nu s-au putut administra probe care să conducă la identificarea autorilor sau recuperarea prejudiciului. În finalul declarației a precizat persoana vătămată că dorește încheierea cercetărilor în prezenta cauză”, se arată în dosar. Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a cerut instanție renunțarea la urmărirea penală, mai ales că ai trecut trei ani de la comiterea faptei și hoții n-au putut fi prinși.