Straja va găzdui un eveniment deosebit în data de 22 februarie, marcând începutul unei serii de competiții de schi alpin ce se vor desfășura pe pârtia ce îi poartă numele.
Cupa Baloo, prima ediție dintr-o lungă serie, promite să adune iubitori ai sporturilor de iarnă și entuziaști ai atmosferei montane.
În cadrul acestui eveniment, participanții vor avea ocazia să se întreacă pe o pârtie deosebită, iar atmosfera va fi una de sărbătoare, fiind dedicată și ursului Baloo, simbolul acestei competiții. Organizatorii promit distracție, zăpadă din belșug și, desigur, voie bună.
„Deja este o tradiție Cupa Baloo și Baoo împlinește 25 de ani. Așteptăm să fie cât mai mulți concurenți. Bineînțeles că, după concurs, îl vom sărbători, din nou, cu tort. Facem un tort din fructe și miere de albine. Copiilor le dăm dulciuri și șampanie de copii. Iar concurenții sperăm să îi premiem pe toți. Vrem ca toți să plece bucuroși de la Straja”, a declarat Emil Părău, organizatorul Cupei Baloo.
Evenimentul se va desfășura într-un cadru de vis, iar pe lângă competiția sportivă, va fi un moment de socializare și de celebrare a iubirii pentru schi și munte.
„Pârtiile sunt în stare foarte bună, toate instalațiile sunt funcționale și sperăm ca, și în acest weekend, să fie mulți turiști din toată țara. Noi, prin această cupă, încercăm să le explicăm copiilor că animalele trebuie să stea în libertate, nu închise. Le vom spune povestea lui Baloo, care, defapt, a fost un pui de urs, pe care cei de la Ocolul Silvic Petroșani l-au găsit în anul 2000. A fost ținut o lună, două, de secretara de la acolo și apoi a fost adus în Straja. Atunci nu exista nici rezervația de la Zărnești și nicio grădină zoologică nu a vrut să îl ia. Și atunci, l-am dus, a stat doi ani în semi-libertate, iar apoi i-am construit acel țarc, care îndeplinește condițiile europene. Are și piscină și tot ce îi trebuie acolo și noi vrem să îi oferim un trai decent, pentru că el, oricum, nu mai poate locui în pădure”, a mai spus Emil Părău.
Monika BACIU