Poliția Locală Petroșani a desfășurat o amplă acțiune de identificare și verificare a vehiculelor abandonate pe domeniul public, în conformitate cu Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al acestora.
”În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, au fost verificate în teren, urmare a sesizării din oficiu sau a unor sesizări venite din partea cetățenilor, 80 de autovehicule, fiind aplicate somaţii pe caroseriile acestora și întocmite procese verbale de constatare, după care identificaţi şi somaţi proprietarii sau deținătorii legali, care au înţeles să îşi ridice personal autoturismele de pe domeniul public”, arată raportul Poliției Locale din municipiul Petroșani.
Demersurile autorităților locale vizează atât îmbunătățirea aspectului urban, cât și eliberarea spațiilor publice ocupate abuziv de mașini neutilizate. Poliția Locală Petroșani continuă să monitorizeze fenomenul și încurajează cetățenii să semnaleze astfel de cazuri pentru a menține ordinea și siguranța în municipiu.
Monika BACIU