Primăvara aduce prețuri mărite pentru energie. O spun acum și furnizorii de servicii, care deja au trimis înștiințări către abonați. Pentru că plafonarea expiră și guvernul nu vine cu măsuri, prețul ar putea crește și de 13 ori. Ce spun oamenii de la noi?
Actualul sistem de plafonare a prețului la energie ar putea să expire la 1 aprilie. Este anunțul ce vine de la Ministerul Energiei, iar companiile furnizoare anunță abonații că vor fi majorări de preț. PPC a precizat că prețul va fi majorat de la 0,74 lei/MWh, la 1.38 lei/MWh.
Așa că oamenii deja vorbesc despre asta:
„Asta e situația. Ce putem face noi? Mai economisim, nu?”
„Greu, pentru că salariile sunt mici, pensiile mici, curent ne dă peste cap și nu avem de unde să plătim. Parlamentarii au ei bani, de nu știm noi de ei. Să știți că va fi greu. Toată lumea asta se descurcă greu”
„Nu știu încă. Voi vedea”
„Nu știu. Cu o singură pensie și eu iau medicamente de 300 de lei pe lună. Pune și curentul. Gazul am dat 341 de lei, pe decembrie. Va fi foarte greu”
„Nu știu cum o să ne descurcăm. Că de ar fi singura problemă. Cred că țara asta are atâtea probleme,încât nu știm ce o să facem. În afară de guvernanții care o duc foarte bine, eu zic că toți o ducem foarte rău. Nici nu ne mai gândim la prețuri. Eu am avut factura la gaz, în această lună, de 700 de lei, la un apartament de două camere”
„Ce vrei să mai faci? Tragi linie sau tragi apa peste ei. Mincinoși, toți”
Mai sunt fix două luni până când expiră plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze. Măsura este posibil să nu mai fie prelungită de Guvern, iar din această cauză, de la 1 aprilie facturile s-ar putea dubla pentru cei mai mulţi dintre consumatori.
Cei cu venituri mici ar putea primi un ajutor de la stat pentru a-şi plăti facturile. Ajutorul se va acorda direct beneficiarilor şi nu companiilor din electricitate, dar încă se fac calcule.
Diana Mitrache