Pe santier a ajuns sã se moarã mai des decât în minerit, considerat printre cele mai periculoase domenii de activitate. De vinã este, în principal, obisnuinta românului de a nesocoti regulile, chiar si pe cele care tin de securitatea lui, iar din ce în ce mai des consecintele sunt tragice.
Domeniul constructiilor, al santierelor, tine capul de afis în ceea ce priveste accidentele de muncã grave sau mortale. În constructii se moare din douã cauze: ori prin cãderea de la înãltime, ori prin surparea malurilor de pãmânt. Cea din urmã cauzã a ucis trei oameni în doar douã luni si asta numai în Valea Jiului. Muncitori angajati ai Hidrocostructia – firmã cu experientã, audiatã intern si international – si-au gãsit sfârsitul îngropati sub tone întregi de pãmânt în santurile sãpate pentru introducerea retelei de canalizare din Vulcan. S-a întâmplat la Vulcan, dar accidente se pot produce oriunde, iar de regulã în astfel de cazuri concluziile sunt de neimaginat: de vinã sunt, în general, chiar victimele. „Minializeazã riscurile. Foarte multi oameni care lucreazã pe santierele din constructii provin din minerit si omul e învãtat cã surparea vine numai de deasupra capului. Nu sunt obisnuiti cu riscurile si de multe ori sunt instruiti, dar minimalizeazã în continuare riscurile”, explicã Ileana Bodea, seful Serviciului de Securitate a Muncii Petrosani din cadrul ITM Hunedoara. Si mai grav este cã nu o datã indisciplina în muncã este coroboratã cu consumul de alcool, iar consecintele sunt tragice.
Vin de la sute de kilometri depãrtare
Si mai existã un aspect. Omenii trag tare, sã gate lucrarea, chiar si dacã nu au un termen strict, sã îsi încaseze banii ce ajung la familiile lor. Pe santierele din Valea Jiului lucreazã muncitori veniti de la sute de kilometri depãrtare, care si-au lãsat acasã familiile. Licitatia organizatã de ApaServ pentru modernizarea retelei de apã si canalizare din Valea Jiului a fost câstigatã de Hidrocostructia, dar loturile lucrãrii au fost împãrtite între sucursalele companiei.. Iar pentru salarii de aproximativ 1.000 de lei, care în multe cazuri reprezintã singurul venit al familiei, oamenii ajung sã îsi riste chiar viata în lucrãri ce nu tin cont de normele de securitate a muncii. „Cred cã foarte multi nu au experientã la canalizare si, repet, minimalizeazã riscurile. Hidroconstructia este o firmã auditatã extern, au sisteme de sigurantã… Cum s-a întâmplat si la precedentul accident mortal. Sistemele de protejare a malurilor erau la 20 de metri, în masinã. Probabil cã au mai lucrat si altãdatã asa si nu sunt constienti de riscuri. Eu am înteles cã s-a fãcut o instruire, inclusiv dupã producerea accidentului care a avut loc în martie la Vulcan, cu toti lucrãtorii de pe toate santierele. Au ingineri care sunt repartizati pe strãzi. Au sefi de echipã, dar cel de ieri (n.r. miercuri) a fost chiar sef de echipã. Nu pot sã spun decât cã minimalizeazã riscurile. Sunt inconstienti”, a exemplificat Ileana Bodea, referindu-se chiar la accidentele produse la Vulcan, soldate cu trei victime.
Inconstienta lasã familii îndoliate
Reprezentantii ITM au fãcut la rândul lor instruiri cu personalul de pe santiere si le-au explicat riscurile producerii accidentelor chiar si atunci când existã sisteme de sustinere, asta ca sã nu mai vorbim de lucrãrile neasigurate. Si totusi, în realitate lucrurile sunt departe de a fi ca în manual. Iar inconstienta lasã familii îndoliate si copii fãrã pãrinti. Putem vorbi, fãrã sã generalizãm, despre acea apetentã a românului de a încãlca regulile, de a nu se gândi nici mãcar o secundã la consecintele faptelor lor. Pentru cã altfel nu se explicã de ce, chiar si atunci când beneficiezi de toate dotãrile necesare, te încãpãtânezi sã lucrezi pe sistemul „hei – rup”! Grav este cã astfel de accidente se pot produce oriunde, pentru cã, sã nun uitãm, întreaga Vale a Jiului este un santier, ca urmare a proiectului derulat de SC ApaServ Valea Jiului SA. Poate doar muncitorii sã fi învãtat ceva din cele douã tragedii, iar respectarea normelor sã devinã literã de lege si nu materie facultativã. „Cele mai multe accidente din România se produc în constructii din douã cauze: cãdere de la înãltime de pe schelã si surparea malului. La o sãptãmânã dupã ce s-a produs accidentul al Vulcan (n.r. 12 martie a.c.) a fost surpare de maluri la Pitesti. Deci omul este inconstient. Nu neapãrat dacã ai lucrat într-un mediu dificil cum e mineritul, înseamnã cã esti constient si de riscuri. Trebuie mai multã disciplinã tehnologicã, mai multã supraveghere”, a conchis Ileana Bodea, seful SSM Petrosani din cadrul ITM Hunedoara.
Carmen Cosman