Luna decembrie 2024 a adus schimbări importante în conducerea Ministerului Educației, cu numirea lui Daniel-Ovidiu David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în funcția de ministru al Educației. Această schimbare a generat așteptări pozitive în rândul instituțiilor de învățământ superior, inclusiv la Universitatea din Petroșani, unde rectorul, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, își exprimă dorința unei colaborări strânse cu noul ministru pentru continuarea proiectelor de investiții și dezvoltare ale UPET.
Rectorul Universității din Petroșani a participat recent la două întâlniri online cu Daniel-Ovidiu David, prima în cadrul Consiliului Național al Rectorilor și a doua pe teme tehnice. În cadrul primei întâlniri, ministrul a prezentat planurile generale privind reforma educației, iar în a doua s-au discutat subiecte esențiale pentru învățământul superior, precum criteriile de susținere a tezelor de doctorat, avansarea în carierele academice și abilitarea pentru conducerea lucrărilor de doctorat.
”Cu noul ministru al Educației am avut o întâlnire online în cadrul întâlnirii Consiliului Național al Rectorilor, în care ne-a punctat anumite planuri la care dumnealui se gândește. mai mult decât atât am avut o întâlnire online cu domnul ministru pe probleme specifice de criterii de susținere a tezelor de doctorat sau avansarea pe postul de conferențiar, profesor sau de abilitarea de a conduce teze de doctorat. Eu sunt de părere că până se finalizează alegerile prezidențiale, mari transformări nu vor fi”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
Un subiect important al discuțiilor a fost necesitatea unei clarități sporite în privința criteriilor de promovare academică și stabilirea unor măsuri care să sprijine excelența în cercetare și educație. Rectorul a subliniat importanța unei colaborări eficiente între Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior pentru a asigura continuitatea și coerența proceselor academice, în vederea îmbunătățirii calității educației în România.
Această perioadă de tranziție între schimbările guvernamentale poate reprezenta o oportunitate pentru comunitatea academică de a întări relațiile și de a pregăti propuneri concrete pentru viitoarele modificări legislative, care ar putea adresa nevoile specifice ale sistemului educațional superior din România.
Monika BACIU