Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. Bărbatul și-a înjunghiat fiul în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. ”Din probele analizate rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârșit cu vinovăție tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 alin 1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 şi 2 C.pen. coroborat cu art. 199 al.1 Cod penal constând în acea că, în dimineața zilei de 10 martie 2024, pe fondul unor conflicte mai vechi în familie determinate de consumul de alcool, a aplicat fiului său o lovitură cu un cuțit în zona abdominal stângă și a produs leziuni care i-au pus viața în pericol, pentru salvarea sa fiind necesară intervenția medială de înaltă calificare: o plagă înjunghiată penetrantă epigastrică cu leziune arterială, hemoperitoneu masiv, șoc hemoragic, anemie secundară severă”, se arată în soluția pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Instanța a respins apărarea bărbatului cum că ar fi fost în legitimă apărare când și-a înjunghiat fiul. Parchetul cât și inculpatul au făcut apel la sentință iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Procurorul a cerut o pedeapsă mai mare, deoarece gradul de pericol social al infracțiunii săvârșită de către inculpat este reflectată de limitele de pedeapsă stabilite de către legiuitor (de la 5 ani la 12 ani și 6 luni). Inculpatul a cerut să se rețină circumstanța legitimei apărări. ”Contrar aprecierii primei instanțe, apreciem că aceste susțineri ale inculpatului sunt fondate. Pentru a ajunge la această concluzie reținem că din planșele fotografice indicate de către inculpat, fotografii efectuate imediat după comiterea faptei, rezultă cu certitudine că acesta prezenta două hematoame – unul în zona cotului (fila 29 d.u.p.) și celălalt în zona spatelui (fila 30 d.u.p.), aspecte care se coroborează cu declarațiile date constant de către inculpat, în sensul că fiul său, victima, l-ar fi împins, ar fi căzut și s-ar fi lovit la cot și la șold și umăr. (…) Prin urmare, apreciem ca fiind dovedită starea de fapt susținută de inculpat, în sensul că în dimineața zilei de 10.03.2024, l-a agresat pe fiul său, aplicându-i o lovitură cu un cuțit în zona abdomenului, producându-i acestuia o plagă înjunghiată, în contextul în care victima l-a agresat fizic pe inculpat”, arată instanța de apel. În aceste condiții, Curtea de Apel Alba Iulia a redus pedeapsa aplicată inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor împotriva unui membru de familie, de la 7 ani la 3 ani închisoare. Instanța a suspendat executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, sentința fiind definitivă.