Se fac ultimele pregătiri pentru sesiunea din această iarnă, la Universitatea din Petroșani. De luni, studenții revin în amfiteatre și urmează apoi colocviile
și examenele.
Vacanța de sărbători a luat sfârșit, așa că studenții Universității din Petroșani se reîntorc la școală. Va urma o perioadă de recuperare a cursurilor, scurtă, iar apoi sesiunea de examene.
„Noi începem activitățile din 13, iar după o săptămână de școală, încep colocviile, pe perioada a două săptămâni. Va fi o perioadă în care studenții vor susține examenele la disciplinele prevăzute cu această formă de examinare. Iar la finalul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, începem sesiunea de examene normală”, a spus prof univ dr ing Sorin Mihai Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Rectorul mai spune că a creat toate condițiile ca studenții să se poată pregăti, așa că se așteaptă la o sesiune ce va putea fi încheiată cu succes.
„Am creat condiții pentru recuperarea unor activități restante, cum ar fi laboratoarele, ori pentru finalizarea proiectelor de an. Sperăm ca rezultatele din sesiunea de iarnă să fie bune și foarte bune”, mai spune rectorul Universității din Petroșani.
Universitatea din Petroșani are trei facultăți și la toate studenții intră în focul pregătirilor pentru o nouă sesiune, ori pentru prima sesiune, în cazul bobocilor.
Diana Mitrache