Laboratorul care va analiza calitatea aerului din Petroșani este montat în centrul municipiului. Vor fi măsurate emisiile de noxe, atât de la casele care ard deșeuri și haine second hand, cât și cele rezultate din trafic.
Aparatura ce aparține Agenției de Protecție a Mediului Hunedoara va sta, timp de o săptămână, pe platforma din fața casei de cultură din Petroșani. Aici va înregistra toate noxele ce ajung în atmosferă, însă, așa cum recunosc specialiștii, aceste înregistrări nu vor avea acuratețea cu care corpul uman percepe poluarea.
Asta, în timp ce, tot cei din zonă, poluează exagerat aerul, punând pe foc haine vechi.
„Din păcate, aceste deșeuri textile acum sunt ieftine pentru cine le utiliează ca și combustibil. Dar, în timp, se vor dovedi foarte scumpe, pentru că redobândirea sănătății va costa mult mai mult. Și, din păcate, nu vor avea de suferit doar cei care le utilizează, ci întreaga comunitate. Organismul uman e setat să identifice un poluant la valori de mădime părți, pe milion, deci foarte, foarte sensibil organismul uman. Iar tehnica nu a reușit această performanță. Noi vom determina doar micrograme, pe metru cub”, a spus Georgeta Barabaș, șefa APM Hunedoara.
Soluția ar fi una legată de trecerea la producerea energiei din surse nepoluante. Adică mașini electrice și panouri fotovoltaice. Și tocmai acest lucru încearcă acum autoritățile locale să facă, printr-un program destinat celor cu venituri modeste care stau la case.
„Noi avem identificate aproape 327 de gospodării care s-ar încadra pentru acest program. Deja suntem în teren să îi identificăm și să îi întrebăm dacă doresc să își pună panouri fotovoltaice. E vorba despre un program prin Ministerul Energiei. Sunt 10.000 de euro, cu contribuție zero din partea beneficiarilor”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Autoritățile încearcă să identifice și să cuantifice nivelul poluării și să treacă spre energii nepoluante. Panourile solare pot fi montate pe casele de locuit, ca oamenii să nu mai pună pe foc haine. Asta, pentru că, imediat ce vreme se răcește, aerul devine irespirabil, din cauza noxelor.
Diana Mitrache