Direcția de control din cadrul Ministerului Turismului l-a sancționat pe hunedorean cu 40 de mii de lei, minimul amenzii prevăzute de lege. Cabanierul din Straja s-a dus la instanța de judecată pentru a convinge judecătorii să-i anuleze sancțiunea.
”Prin plângerea înregistrată la data de 30.04.2024 pe rolul Judecătoriei Petroşani, petenta a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului – Direcţia Generală Turism, ca prin hotărârea pe care urma a o pronunța în cauză, să dispună în principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 5877/18.04.2024 şi în secundar aplicarea sancţiunii avertismentului. Petenta a arătat că deţine în proprietate în Straja, Lupeni o construcție cu destinație casa de vacanţă. De la achiziționarea imobilului, acesta a fost folosit în principal şi preponderent în scop personal, pentru întâlniri, petreceri personale cu prietenii, cu ocazia vizitelor rudelor mele (sora, frate, veri primari) care locuiesc în alte localități sau în străinătate. (…) În mod excepțional, a închiriat imobilul respectiv în integralitatea sa, dar pentru maximum trei weekend-uri în intervalul decembrie -februarie al sezonului respectiv. Recunoaşte petenta că imobilul se regăsea pe o platformă de turism unde îl înscrisese de la achiziționare şi din neglijenţă, dar şi datorită faptului că nu reprezenta o activitate care să prezinte o atenție constantă din partea sa, a omis să îl retragă de pe respectivul site. (…) Datorita existenţei imobilului pe platforma media, la începutul anului 2024 a fost contactată de o persoana care a rugat-o să îi închirieze imobilul şi în urma insistențelor acestuia, pretextând că își dorește şi o ieșire la zăpadă cu copiii a acceptat. A constatat ulterior că respectiva persoana tot caută pretexte pentru redu-cerea prețului închirierii, pe care le-a şi acceptat în doua rânduri, însă a refuzat şi cea de a treia reducere, motiv pentru care bănuieşte că aceea persoană a făcut sesizare”, se reține din dosarul ajuns la Judecătoria Petroșani.
Instanța a constat că din probele administrate în cauză nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal contestat, fiind neîntemeiate susținerile cabanierului. Astfel, judecătorul a respins plângerea contravențională formulată de cabanier și a menținut sancțiunea de 40 de mii de lei.
foto ilustrativa