Pentru că a făcut din Straja una dintre cele mai titrate stațiuni de munte din România, omul de afaceri Emil Părău a fost solicitat și de cabanierii din Parâng. Oamenii vor să le dea un sfat și să îi îndrume.

Deși are pârtii și cabane, domeniul schiabil Parâng nu a ajuns la nivelul celui din Straja. Într-o ședință, ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, cabanierii au cerut o întâlnire cu Emil Părău, iar acesta spune că e gata să investească și aici. Dar a venit și cu sfaturi.
„În primul rând, trebuie să fie uniți, să tragă toți la aceeași căruță și atunci, sigur, se va face ceva și în Parâng. Noi suntem deschiși oricând, chiar și să investim în Parâng”, declară Emil Părău , investitor în Straja.
Nu este prima dată când omul de afaceri spune că ar veni și spre Parâng. Mai mult, tot cabanierii de acolo, în trecut, nu l-au acceptat.
„Am încercat, acum câțiva ani. Au fost niște piedici. Nu din partea primăriei. Ba, din contră. Primăria a fost foarte deschisă, dar din partea unor investitori de acolo. Vorbisem cu ei un lucru, apoi s-au schimbat ”, mai spune Părău.
Omul de afaceri, care a adus Straja în topul stațiunilor din România, spune că are o viziune și pentru Parâng și le cere oamenilor să fie uniți, așa încât să pornească și turismul, cu adevărat.

Diana Mitrache