Cum ajungi în Parâng? Aceasta este întrebarea celor ce au în munte afaceri, dar și a turiștilor. Telescaunul vechi este stricat și ar putea porni, teoretic, în decembrie. Drumul e închis, de vineri, iar șoferii urcă la munte pe propria lor răspundere. Telescaunul de la Rusu funcționează, dar în anumite condiții.  Iar sezonul de schi nu e departe.
Drumul din Parâng nu poate fi practicabil, acum, când vremea s-a răcit. Nimeni nu își poate asuma un accident acolo, așa că, alături de alte artere ce duc spre munte, și drumul Rusu-Parâng este acum închis.
„Și dacă drumul nu era? Ce făceam? Eu cred că există o alternativă, fiindcă, din discuțiile purtate cu primarul din Petroșani, reiese că telescaunul vechi va funcționa cât mai repede. Până atunci, noi nu ne putem asuma ca, Doamne ferește! să se întâmple accidente, că vremea s-a răcit. Iar noi am luat măsurile legale”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Iar primarul spune că lucrările la vechiul telescaun, cel care urcă până sus, în stațiune, nu vor mai dura foarte mult. „La telescaunul vechi se lucrează. Moleta a fost montată, urmează să vină firma acreditată de către ISCIR să pună cablul sus și să facă toate testele, astfel încât, așa cum am spus, de la 1 decembrie, să putem să dăm drumul și la telescaunul vechi”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Așa că acum, la munte, în Parâng, cei care vin, pot urca doar până la Rusu. Mai sus, după o jumătate de km, circulația mașinilor este închisă.
Chiciura, zăpada și poleiul sunt fenomene ce se înregistrează aici frecvent, așa că șoferii se aventurează pe drum, pe propria lor răspundere.
Telescaunul de la Rusu pornește și el în week-end, și doar atunci când sunt mai mulți turiști care vor să urce în Parâng. Așa că acum, toate speranțele sunt puse în pornirea vechiului telescaun.

Diana Mitrache