Bărbatul circula cu viteză mult mai mare decât limita admisă în localitate, a depășit pe linie continuă, nu avea actele mașinii la el iar permisul îi era expirat de ceva vreme. Lista abaterilor descoperite de polițiști este mult mai lungă iar pentru ele a fost sancționat cu amendă și lăsat pieton. Hunedoreanul și-a zis că este un abuz al polițiștilor și a cerut să fie exonerat la plata amenzii contravenționale de 1740 lei și să-i fie restituit permisul de conducere. ”În sarcina petentului s-a reținut că a condus autoturismul pe DN 68 și a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unui autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu în zona în care această manevră era interzisă, prin indicatoare și marcaje rutiere. A circulat cu viteza de 88 km/h pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. De asemenea, nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege, respectiv permisul de conducere și cartea de identitate și nu a avut dotările prevăzute de lege, respectiv nu a avut trusa medicală, două triunghiuri și stingător pentru incendii. De asemenea, permisul de conducere era expirat. Faptele au fost constatate cu aparatul video – radar Autovison Rom 275, montat pe autospeciala MAI 39066, aparat verificat metrologic, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică. În cuprinsul procesului – verbal la rubrica ,, Mențiuni contravenient” s-a consemnat faptul că, petentul a avut obiecțiuni la momentul întocmirii procesului – verbal”, se arată în dosarul ajuns spre soluționare la Tribunalul Caraș Severin. În baza probelor prezentate de polițiștii rutieri, instanța a reținut că petroșăneanul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat. ”În ceea ce priveşte pericolul social al faptelor imputate apelantului-petent, tribunalul reţine că acestea au fost corect individualizate, în condiţiile în care prezintă un grad de pericol social ridicat, fiind de notorietate că majoritatea accidentelor rutiere se produc din cauza vitezei excesive şi a efectuării unor depăşiri neregulamentare”, au motivat magistrații decizia de menținere a sancțiunilor.
foto ilustrativa