E vremea în care se scriu proiecte, ca să luăm banii europeni. Valea Jiului, și întreg județul Hunedoara, beneficiază de sume importante, așa că acum se vorbește despre reabilitarea termică a locuințelor, de mobilitate urbană și, desigur, de intreprinderi mici și mijlocii.
Pentru că vin bani destinați afacerilor din zona județului nostru, o firmă din Timișoara vine aici și deschide o linie de producție, iar mai multe intreprinderi sunt și ele finanțate și proiectele intră în linie dreaptă.„Sunt proiecte în turism, destul de multe. Sunt și în servicii și foarte multe de producție. Sunt companii, chiar din Timișoara știu, care s-au mutat cu producția în județ, având această posibilitate. Discutăm de prelucrări mecanice, sau în zona de mobilă și alte componente din zona manufactorială, ori din zona de panificație, intreprinderi care deschid aici o linie de produse cu distribuție în toată țara, ei având o rețea națională și vin aici cu tehnologia. Toate vor fi lansate cât de curând”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Tranziția Justă aduce nu mai puțin de 534 de milioane de euro. Iar bani europeni alocă și ADR Vest spre județul nostru. Dar e nevoie și de o privire de ansamblu și un acord între toți cei care sunt aici. Cel puțin asta spun acum finanțatorii proiectelor. „Nu doar banii o să dezvolte zona. E nevoie de mobilizarea comunității, mai ales în zona de turism, de exemplu. Acolo e nevoie să găsim servicii complementare, atât vara, cât și iarna”, a mai precizat directorul ADR Vest.
Tranziția Justă este un mecanism prin care sunt sprijinite zonele precum Valea Jiului să treacă de la industria extractivă, la un alt sistem sustenabil și care să aducă un plus valoare locului.
Suma totală dedicată celor șase apeluri lansate pentru IMM-urile din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș prin Programul Tranziție Justă este de peste 775 milioane euro.
Programul are un buget total de 2,5 miliarde de euro, iar județului Hunedoara îi vor reveni peste 534 de milioane de euro.
Diana Mitrache