Ca să mergi la oficiul poștal din Aninoasa îți riști viața. Sau măcar integritatea. Și asta o spun oamenii din acest oras, în general pensionari, care vin pe riscul lor să își ia pensia, ori vreun colet. Oficiul de aici se află într-o clădire veche și ale cărei geamuri sunt sparte. La parter, sunt câteva ghișee, însă, ca să ajungi la ele, trebuie să urci scările extrem de distruse de timp.
„Am venit să îmi iau pensia, dar acestea sunt scări pentru pensionari? Noi am construit România. Și acum suntem la gunoi? Este pericol. Sunt bătrâni care nu pot să vină. Doctori nu avem în Aninoasa, salvare nu avem, gaz nu avem, doar taxe și impozite și impozite de oraș Lunar vin să îmi iau pensia și să achit facturile, că aici nu avem nici măcar bancomat. Ce să fac?”, a spus o femeie care venise la poștă, luni dimineață.
Oficiul poștal este singurul care mai funcționează aici, în vechea clădire pe a cărei frontispiciu mai scrie încă „Cofetărie”. Dar geamurile de la etaj sunt sparte și stau și ele să cadă oricând.
Diana Mitrache