Sindicaliștii din minerit cer reluarea procedurii de selecție a directorului general de la Complexul energetic Valea Jiului.

Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele spune că această procedură nu este transparentă.

Sindicaliștii au cerut asta responsabililor din Ministerul Energiei.

„Având in vedere informațiile  apărute în media locală și pe rețelele de social-media, cu privire la lipsa de transparență a procedurii de recrutare și selecție pentru postul de Director General al S CEVJ SA, precum si lipsa clarificărilor din partea factorilor decizionali, care să infirme posibile incompatibilități cu această funcție a unor candidați, Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul societății,  va solicita, în mod imperios, reluarea procedurii de recrutare  si selecție a Directorului General al S CEVJ SA.

De asemenea, precizăm faptul că dacă nu veți da curs solicitării noastre de reluare a procedurii, ne rezervăm dreptul de a sesiza atat organele abilitate ale statului cât și organismele internaționale cu atribuțiuni în clarificarea unor astfel de situații”, se arată în comunicatul semnat de Biroul Executiv al Sindicatului Muntele, Presedinte, Darius Cimpean