S-a tot vorbit despre alternativa la minerit ca fiind turismul. Doar că proiectele realizate concret sunt puține și multe sunt doar pe hârtie. Ce cred oamenii de la noi? Cred că avem șanse și că le risipim inutil pe studii care nu sunt duse la un final așteptat.
Avem trei centre de informare turistică și zeci de locuri spectaculoase de vizitat în Valea Jiului. Potențial există, de la peșterile răsfirate prin toate masivele, inclusiv cea de la Bolii, la cetatea dacică, vestigiile din munți și stațiunile de interes turistic, toate sunt luate în calcul când vorbim de turism. Dar ne lipsește infrastructura, în multe locuri și oamenii de aici au tot așteptat o minune.
Și, spre exemplu, oamenii din Petrila așteaptă ca mina să le devină locul ce va atrage turiștii, așa cum li s-a promis.
„E treabă și de primărie. Că primăria face ce vrea cu banii. Poți să faci, uite cum au zis de mina Petrila. Ce fac acum? Că au zis că fac acolo zonă turistică, nu? Și ce e acolo? Nimic. Ar fi o soluție turismul, normal. Avem aici de toate. Păi Parângul, Jiețul, aici, Roșia. Ați fost vreodată acolo? E frumos”, a spus un localnic din Petrila.
„Da, atâtea lucruri minunate sunt aici. Așa că merită să se investească în turism. Sunt atâtea cabane: Lunca Florii, Voievodul, Jieț”, l-a completat o vecină.
„Mai mare implicare a unor oameni cu viziune pentru turism. Prin crearea unor condiții mai bune de transport pe munte, traseele mai bine puse la punct”, a spus un localnic din Petroșani.
„Este o alternativă, sigur că da. Noi stăm mai mult în zona de sud și lumea ne tot întreabă de ce stăm acolo și nu aici, unde aerul e curat, altfel, verdeață. Dar este o alternativă, dacă s-ar face și telescaunul”, a spus o femeie din Petroșani.
„Eu zic că s-a început. Straja, Parâng. Da, este o alternativă”, a conchis un alt localnic al Văii Jiului.
Turiștii care vin aici pot opta pentru Parâng, Pasul Vâlcan, Straja și Retezat, la Uricani. Pot alege varianta în care să viziteze satele autentice, cu momârlanii care trăiesc din creșterea animalelor, ori pot sta într-o pensiune modernă.
Un studiu recent realizat de Edi Beserman,sociolog și cercetător la Institutul de Cercetare din Făgăraș , pe un eșantion de 460 de turiști, care au vizitat zona arată că majoritatea acestora sunt mulțumiți de serviciile turistice oferite. Cu toate acestea, s-au semnalat și aspecte care necesită îmbunătățiri. Turiștii au ridicat probleme legate de accesul rutier, numărul limitat de parcări și diversitatea serviciilor disponibile.
Printre inițiativele propuse se numără modernizarea drumurilor de acces, extinderea parcărilor și diversificarea serviciilor turistice, astfel încât zona să poată atrage un număr mai mare de vizitatori și să le ofere o gamă variată de activități. Și, pentru asta, încă se lucrează la un masterplan.
Diana Mitrache