Una dintre școlile de cartier cu renume în județul Hunedoara a împlinit acum o jumătate de secol. A fost prilejul de a aduna, la Școala Gimnazială nr 7 Petroșani, oameni care au învățat aici cândva, actualii elevi și cadre didactice, dar și oameni care cred că nu contează unde faci școala, dacă ai rezultate remarcabile. Într-un decor de toamnă, că doar acum se numără bobocii, elevii, profesorii, primarul municipiului Petroșani și invitații de onoare au fost primiți cu pâine și sare. Este un moment ce a fost marcat, pentru că, nu mai puțin de 50 de generații au trecut prin această școală.
„Ne vom aduna, cei noi și cei din timpuri mai vechi, ca să sărbătorim acest moment și să ne amintim toate momentele prin care școala noastră a trecut. Vor fi foste cadre didactice, părinți, elevi, foști elevi și credem că va fi un moment emoționant pe care să îl ținem minte mult timp”, declară Monteola Gherlan, directoarea Școlii Gimnaziale nr 7 Petroșani.
Școala a scos o mică broșură cu povești ale celor 50 de ani de până acum, dar acum nu putea lipsi cel care a dat suflet acestei școli, în ultimii ani.
„Școala 7 reprezintă pentru mine a doua casă. Este școala în care, colaborând cu colegii și învățând unii de la alții, am evoluat împreună. Poate că puțini știu că această școală este singura din județ testată PISA și a avut rezultate remarcabile, că aici au fost ambasadorul Marii Britanii, ambasadorul Japoniei și directorul Băncii Mondiale pentru Europa de Est”, afirmă Vasile Pop, fostul director al Școlii Gimnaziale nr 7 Petroșani.
„Școala nr 7 din Petroșani este o unitate de prestigiu din județul nostru. Suntem conștienți de efortul pe care îl fac cadrele didactice pentru a oferi servicii de calitate. De-a lungul anilor, s-au remarcat prin activități frumoase și au avut rezultate”, spune Maria Ștefănie, inspector general școlar IȘJ Hunedoara.
Școala Gimanzială nr 7 se află în Cartierul Aeroport și este o școală în care învață copii de toate felurile. Dar dintre ei s-au remarcat oameni care au plecat în lume și au reprezentat Valea Jiului. Iar acest lucru este dovada că acum, la ceas aniversar, vin să le fie alături vechii inspectori.
„Am fost cu câteva luni în urmă aici. Am văzut o școală frumoasă, niște oameni deosebiți, niște oameni primitori și am văzut educație. Iar acesta este cuvântul care m-a frapat cel mai mult”, declară prof Vasile Miclăuș, fost inspector IȘJ Timiș, expert ARACIP
„Faptul că Școala Gimnazială nr 7 asigură, de 50 de ani, educație pentru copiii din această zonă, una defavorizată, este extrem de benefic pentru oraș, pentru societate. Este important că, în aceste locuri, au ieșit 50 de generații de absolvenți, îndrumați de niște profesori, care au numit Școala nr 7, a doua casă”, afirmă prof Gheorghe Radu Dimitrie, inspector Timișoara
A fost o zi de sărbătoare, iar de la această sărbătoare nu a lipsit nici primarul.
„Sunt 50 de ani în slujba copiilor și, cu atât mai mult cu cât școala este localizată în Cartierul Aeroport. Misiunea lor este cu atât mai importantă. Au trecut mii de copii prin mâinile dascălilor de aici și au obținut rezultate foarte bune. Școala are o bază didactică foarte bună, dar aici contează și pausiunea cadrelor pentru a lucra cu copiii din acest cartier. Și vreau să vă spun că sunt copii care vin, din zona centrală a orașului, aici, pentru dascălii de aici”, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani
Școala este a copiilor, pare a fi sloganul după care s-au ghidat, în ultimele decenii, profesorii de aici, iar copiii au reușit în viață, după ce au plecat din acest loc, grație educației primite
Diana Mitrache