18 case ard, în fiecare zi, în România. Cele mai multe, din cauza hornurilor necurățate, care se supraîncălzesc.  Așa că hornarii au acum cel mai mult de lucru. Iar noi am găsit un hornar în plină activitate. 6.600 de incendii au fost raportate în România la casele de locuit, iar o treime au fost din cauza coșurilor de fum.

Hornarii spun că, în apropierea sezonului în care începem să punem lemne și cărbuni pe foc, cel mai bine ar fi să chemăm un specialist.
„Era bine dacă ne căutau clienții noștri puțin mai devreme, să bugetăm activitatea asta. E bine că, înainte să intrăm în sezon, facem curățarea. Sistemul de evacuare trebuie să fie curat și pregătit pentru temperaturile și presiunile pe care o să le suporte la iarnă”, spune Sorin Gabor,un hornar profesionist, care lucrează acum la foc continuu.
Așa că ar fi foarte bine să căutați un hornar. Măcar ca să vadă dacă totul este bine,. Unul profesionist costă 100 de lei, iar la suma asta verifică sistemul de evacuare al fumului. „Suntem bucuroși că avem solicitări multe. Ceea ce ne bucură cel mai tare e, însă, faptul că, în fiecare an, facem promovarea siguranței. Iar clienții și beneficiarii noștri află cum să usuce lemnul, cum să curețe hornul și să facă asta la timp. Și asta le dă o siguranță. Mereu găsim factorul pozitiv la ei”, mai spune Sorin hornarul.
Pompierii avertizează și ei asupra pericolelor ce apar în sezon rece. Iar unul dintre sfaturi este legat de curățarea și verificarea sistemelor de evacuare, respectiv a hornurilor.

Diana Mitrache