Un judecător le-a cerut oamenilor legii să prezinte imaginile surprinse de camera din dotare, dar polițiștii s-au eschivat și au dat imaginile de pe camerele stradale din Deva, de unde nu reieșea abaterea. Instanța a sancționat imediat atitudinea polițiștilor considerând că ”agentului constatator îi revenea obligația de a proba săvârșirea faptei contravenționale cu înregistrarea menționată în cuprinsul procesului-verbal”. Abaterea reclamată și sancționată de polițiști a avut loc într-o intersecție din Deva, unde o șoferiță din Brănișca a rămas fără permisul de conducere pentru că nu a respectat culoarea roșie a semaforului. Hunedoreanca a cerut la Judecătoria Deva să-i fie restituit permisul de conducere și anulată amenda contravențională pentru că nu este vinovată. ”Petenta a susţinut că a respectat culoarea roșie a semaforului, însă raportat la împrejurarea că se afla în coloană și în momentul intrării în intersecție culoarea semaforului s-a schimbat în galben, nu a mai putut decât avansa. În cauză, din înregistrarea video înaintată la dosarul cauzei de către intimat, reiese faptul că nu a fost suprinsă săvârşirea faptei contravenţionale. Prin urmare, întrucât în procesul-verbal agentul constatator a menţionat că înregistrarea săvârșirii faptei contravenționale s-a făcut cu camera BWC, agentului constatator îi revenea obligația de a proba săvârșirea faptei contravenționale cu înregistrarea menționată în cuprinsul procesului-verbal. Or, având în vedere și susținerea consemnată de către intimat(f.19), potrivit căreia din înregistrările surprinse de sistemul de supraveghere al orașului, amplasat în interesecția respectivă, nu se observă abaterea, acesta fiind orientat în altă direcție, în cauză nu a putut fi verificat acest aspect, intimatul neprezentând o fotografie/înregistrare din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al autoturismului condus de contravenientă și neîndeplinindu-și obligația anterior menționată”, se arată în dosar. Instanța a admis plângerea contravențională formulată de către șoferiță, a anulat procesul verbal și i-a restituit permisul de conducere.
foto ilustrativă