Sunt nu mai puțin de 100 de atacuri ale urșilor și lupilor în gospodării. Câteodată, sunt semnalate atacuri și asupra oamenilor. Și asta doar în județul nostru. Și noi ne păzim cu Ro-Alert, pentru că un singur urs a putut fi extras și vânat. Ro-Alert a sunat în Hunedoara cel mai mult ca să semnaleze prezența urșilor. Urșilor nu le mai place în pădure, iar lupii vin și ei în gospodăriile oamenilor. O turmă întreagă a fost decimată recent de o haită de lupi, în județul nostru și cei de la Agenția Pentru Protecția Mediului spun că au cel puțin 100 de dosare de pagube care au trebuit plătite.
„Avem peste 100 de dosare de despăgubiri, până la această dată. Majoritatea pagubelor au fost făcute de urși, dar și de lupi. Chiar în această săptămână, am avut o despăgubire de aproape 70.000 de lei, pentru o turmă de oi ucisă de o haită de lupi. Derogările care se dau pentru extragerea acestor animale sunt insuficiente, comparativ cu numărul atacurilor. Deci, avem peste 100 de atacuri și o derogare”, a spus Georgeta Barabaș, șefa APM Hunedoara.
Ro Alert a sunat cel mai mult, în județul Hunedoara, ca să anunțe că urșii sunt în zonele populate și a atenționat oamenii să se ferească. Asta, pentru că au fost semnalate des și atacuri asupra oamenilor.
„De la începutul acestui an, până în prezent, au fost transmise 2743 de mesaje Ro-Alert, dintre care 1.880 au vizat prezența urșilor în apropierea comunităților”, a precizat lt. Col. Adrian Marin, reprezentant ISU.
„Nu le mai place urșilor și lupilor în pădure. Se duc spre gospodării. Rămâne la latitudinea Ministerului Mediului, care decide asupra numărului de derogări care le repartizează la județe, să aprecieze dacă e mai importantă specia sălbatică protejată, sau omul. Avem situații în țară în care au fost atacați și oameni. Din fericire, nu la noi în județ. Dar nu este exclus, că mai sunt gospodării izolate”, a completat și Georgeta Barabaș.
Maxim 250 de urși ar trebui să avem în pădurile și pe munții din județul Hunedoara. Statisticile Agenției Pentru Protecția Mediului arată că avem 868 de urși, iar anul trecut erau, în munții Hunedoarei, 748 de urși.
Diana Mitrache