Deciziile de pensie au atras nemulțumirea pensionarilor mineri, care, în mare parte, s-au trezit cu veniturile diminuate în hârtii, așa că au dat în judecată Casa de pensii. Și, ca atare, instanțele sunt acum aproape
blocate de numărul mare de
procese intentate de foștii mineri.
Hunedoara a fost și anul
trecut pe locul II în țară, în ceea ce privește numărul de cauze, pe judecător.
Sute de dosare ajung în fiecare zi pe masa magistraților din județul Hunedoara, după ce
pensionarii mineri s-au decis să își facă dreptate în instanță. Așa că instanțele de la noi au zilnic procese pe rol cu obiectul „recalculare pensii”. „A crescut semnificativ număruul contestațiilor împotriva deciziilor de pensionare. La Tribunalul Hunedoara, se înregistrează peste 300 de dosare pe zi, având ca obiect Recalculare pensie. Aceste dosare se înregistrează pe rolul Secției I Civilă. Aici au funcționbat 4
complete specializate pe litigii de muncă și asigurări sociale, iar, ca urmare a creșterii numărului de dosare doar cu obiectul recalculare pensie, am crescut și numărul completurilor de judecată de la 4, la 6”, spune Ildiko Glăman, purtător de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Cei mai mulți dintre
pensionarii mineri s-au trezit că au deciziile de pensie cu sume mult mai mici decât cele aflate acum în plată. S-au asociat în diverse structuri, ori au mers individual și acum procesele lor intră pe rolul instanțelor de judecată.
Oamenii cer să li se recunoască sumele aflate în plată, ca fiind definitive, iar Legea Pensiilor să nu se aplice retroactiv.
Diana Mitrache