Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orăștie au reușit administrarea unui probatoriu din care rezultă că o femeie de 25 de ani, din Orăștie, a încercat să ascundă soțului o relație extraconjugală prin înscenarea unui viol. Femeia a susținut în fața polițiștilor că ar fi fost sechestrată de un bărbat necunoscut, aflat într-un autoturism cu geamuri fumurii, într-o zonă din apropierea comunei Turdaș. Aceasta a precizat că bărbatul aflat la volanul mașinii ar fi tras-o de păr și ar fi lovit-o, acoperindu-i gura și nasul cu o batistă îmbibată cu o substanță din cauza căreia a adormit, ulterior fiind abuzată sexual și deposedată de banii pe care-i avea asupra sa.
Polițiștii au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertare în modilegal, viol și furt calificat, iar în urma investigațiilor au stabilit că femeia nu a fost victima niciunei infracțiuni, sesizând Poliția cu scopul de a ascunde relația extraconjugală pe care o avea.
sursa IPJ Hunedoara
foto ilustrativă