Postul de director general al Complexului Energetic Valea Jiului are nu mai puțin de 10 pretendenți. Pe locul ocupat de Eusebiu Durbacă, acum cercetat de DIICOT, se bat actuali și foști directori, oameni care au lucrat la mină și s-au pensionat, dar și doritori din afara sistemului și chiar a județului.
„Și eu sunt printre cei care au depus dosarul. Mai avem foști directori, lideri de sindicat, dar și alții care au ieșit din sistem”, spune Adrian Drăghina, actualul director general interimar, numit după ce Eusebiu Durbacă a fost suspendat.
Postul de director general al Complexului Energetic Hunedoara este dorit de cel care este acum pe funcție, ca interimar, Adrian Drăghina, dar și de Samuel Dioane, ori de Gheorghe Gheorghiu, cel care acum e director adjunct.
Tot pentru acest post s-a înscris și Gabriel Petrescu, cel care cândva a condus mina Lonea, iar Petre Nica, un fost lider sindical, dar care a condus societatea în urmă cu câțiva ani din poziția de director adjunct.
Mai vrea pe același post de conducere și Eduard Mija, de la Compartimentul Comercial.
Mai sunt și absolvenți ai Universității din Petroșani, dar și oameni care vin din alte județe.
Pe lista actuală se află Filip Dărăban, din Baia Mare, care a terminat studiile la Universitatea din Petroșani și Zoltan Borsai, care vine de la Deva, unde este consilier al primarului.
Marian Ciofîcă vine de la Gorj, iar la concurs s-a înscris și Mihai Chiș.
Decizia de a alege un nou director general va fi al unei firme private care a fost selectată pentru organizarea acestui concurs.

Diana Mitrache