Inspectorii de la Garda Naţionala de Mediu au  verificat dacă ariile naturale protejate din ţara noastră sunt conservate corect și dacă acestea sunt administrate bine.

Potrivit acestora, acest management urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului.

„Între  23-27 septembrie o echipă de comisari din cadrul Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu a desfăşurat o acţiune de inspecţie şi control la administrația Parcului Național Retezat. Verificările au vizat inclusiv zonă înaltă a masivului Retezat, cu forme de relief glaciar cu specii şi habitate specifice etajului alpin şi subalpin. Traseele au inclus verificarea rezervaţiei ştiinţifice Gemenele, regiunea de protecţie integrală a circului glaciar Bucura, complexul glaciar Peleaga – Păpuşa şi rezervaţia naturală Peştera Zeicului.( aceasta din urma impreună cu şeful serviciului salvaspeo Hunedoara, caruia ii multumim pentru ajutor). Comisarii GNM au urcat până la 2400 m altitudine pentru că ulterior să se echipeze cu tehnica de speologie alpină şi să coboare pe coardă într-un puţ subteran cu adâncime de peste 60 m. Concluziile verificărilor sunt îmbucurătoare. S-a constatat că administraţia aplica corect măsurile de conservare aferente zonelor emblematice din Rezervaţia Biosferei Retezat, sit Unesco şi totodată cel mai vechi parc naţional din România (anul declarării 1935). Felicitări!”, scriu comisarii Gărzii Naționale de Mediu.