Salvamontistii hunedoreni îi sfătuiesc pe turiștii care și-au planificat ieșiri la munte în această perioadă să renunțe la acestea sau să evite cel puțin aventurarea pe creste la altitudini mai mari de 1800 m. „Cei care totuși vin în zona montană, trebuie să țină cont de echipamentul de iarnă, care nu trebuie sa lipsească din rucsac, iar pentru orice sfat sau informație, salvatorii montani vă stau la dispoziție, nonstop, prin numărul de telefon al Dispeceratului Național Salvamont: 0SALVAMONT 0725826668”, se arată în comunicatul Salvamont Hunedoara.

Decizia vine în urma comunicatelor primite de la DSU si IGSU, ca urmare a stabilirii măsurilor de protecție a populației, în contextul avertizărilor meteorologice emise de ANM.

Serviciul Public Județean Salvamont al Consiliului Județean Hunedoara aduce la cunoștința turiștilor ca vremea în zona înaltă a masivelor montane va suferi o modificare radicală, ținând cont de data din calendar. Fenomene ca instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ vor degenera ușor spre ploi torențiale și abundente, iar vântul se va manifesta cu tărie in zona de creastă.