Le spune straițe și sunt mici poșete lucrate la război, în alb, negru și fir strălucitor, așa cum spune tradiția. Tanti Ileana din Dâlja este una dintre ultimele femei de aici care știe să pună ițele unui război și care mai face astfel de lucruri, ca să nu se piardă tradiția. Și, desigur, și-ar dori ucenici, dar nu are.
Pe o cărare de munte, undeva deasupra Petroșaniului, în casa ei veche, Ileana Buta, la cei 70 de ani ai săi, se așează la război și, după un algoritm ce pare imposibil, începe și țese.
Tot ce are în casă, de la pături la fețe de perne și aceste minunate traiste momârlănești sunt făcute de mâna ei. Și face asta la războiul ei vechi de 6 decenii. „Pasiunea ca pasiunea, dar eu mai țin vie tradiția, ca să nu se piardă. Dacă nu mai face nimeni, se desființează toate. Fac asta de 35-40 de ani. Am avut nepoata care mă mai ajuta, dar s-a dus la facultate, acum are copii și nu mai vine pe aici. Ea îmi ajuta, că îi plăcea. Am furat și eu de la babe pe vremuri. Mie mi-a plăcut. La noi, pe timpuri, nu prea găseam lucruri și fiecare făcea în casă un covor, o pătură, o desagă, o straiță. Tot ce am în casă, e făcut de mâna mea”, spune Ileana Buta, pensionară.
Ne-a arătat și nouă cum se face. Avea cel puțin 6 suveici, fiecare cu fir de altă culoare și textură. Momârlanii știu că, la înmormântare iau straița creată sobru, cu alb și negru. La nedeie, pe cea cu fir strălucitor. Și meseria asta a fost extrem de utilă până acum. „Se folosesc și când moare omul, la groapă. Fiecare gropaș primește. Pune colac acolo și bani, că ți-a înmormântat omul. Și la nedei purtăm. Acolo îs mai înțepate, mai modelate. Cele de la înmormântări îs așa, de doliu. O suveică are fir lucitor, una alb, alta negru, fiecare cu ce trebuie. Găsesc fire, nu e problemă”, mi-a mai spus tanti Ileana.
Ar vrea să facă ceva și să găsească ucenici, dar tanti Ileana a devenit, cu anii, sceptică. Nu prea găsește tineri interesați și nici autoritățile locale nu au avut vreun plan prin care să păstreze vie această tradiție. Iar războiul ei este printre ultimele în care se mai bate firul în straițe.
„Cu mare plăcere aș face. Zicea odată domnul primar că va face pentru tineri, dar or murit ideile. Numai s-a auzit și atât”, mai spune ea.
Ileana Buta spune că își face mereu de lucru și țese traiste pe care le face cadou rudelor. Nu prea mai are cui și războiul este doar refugiul ei din calea plictiselii. Asta, pentru că până la vârsta asta a fost o femeie activă, care a muncit pământul, iar acum, pentru că nici sănătatea nu îi mai permite, se refugiază la războiul ei din dormitor.
Diana Mitrache
