P este 200 de oameni au fost miercurea trecută la înmormântarea lui Gigi Mulțescu, decedat pe 15 septembrie la vârsta de 72 de ani. Au fost clipe emoționante, nu au lipsit onorurile militare.

Au fost prezenți o serie de foști jucători de la Dinamo București-Pârcălab, Mateuț, Iftodi, Țălnar, Andone sau actualii Bani, Bordușanu, Amzăr sau Patriche, dar și Alex. Băluță de la FCSB sau foștii jucători ai Sportului Studențesc, Mazilu, Irimia și Curelea.
A fost prezent din partea FRF Mihai Stoichiță, fostul coechipier al lui Mulțescu la Jiul Petroșani, la momentul câștigării Cupei României în 1974.
Gigi Mulțescu a fost înmormântat la Cimitirul „Reînvierea” (Colentina), deși dorința lui a fost ca el să fie înhumat la Subcetate, lângă Hațeg.
O coroană de la Petroșani
Printr-o comandă trimisă electronic la o firmă de specialitate din Capitală, persoane care se identifică alături de istoria Jiului și l-au cunoscut îndeaproape pe Gigi Mulțescu, au comandat în numele echipei Jiul Petroșani, o coroană de flori pe cărei panglică era scris: „Un pios omagiu din partea echipei Jiul Petroșani”. Ea a fost în ceremonialul de tur al Stadionului „Dinamo”, purtată de echipele de juniori de la Dinamo București.